„Bilionera” a ajuns la un miliard de accesări pe internet. De ce nu se poate bucura artista care cântă celebra piesă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Otilia Bilionera FOTO: Facebook/Otilia

Otilia a anunţat recent că „Bilionera”, piesa care a consacrat-o, a ajuns la un miliard de accesări pe internet. Artista nu se poate bucura însă de această veste pentru că bunicii săi din Suceava s-au stins din viaţă în decurs de nouă zile.

Otilia Bilionera se pregăteşte să vină la Suceava pentru a participa la parastasul bunicilor săi, care au murit în luna septembrie a acestui an. 

Solista a povestit că a avut o relaţie deosebită cu bunicii săi şi că se gândea că sunt nemuritori. 

A realizat ce se întâmplă în momentul în care a fost la înmormântare şi a văzut semnul de doliu la intrare în casă şi coroanele mortuare. 

Vedeta a spus că bunicul său a murit din cauza naturale, în timp ce bunica sa a făcut o formă gravă de COVID 19. 

Saturaţia bătrânei ajunsese la doar 40 la sută, în condiţiile în care saturaţia normală este de peste 90%.

Frumoasa solistă nu a păstrat legătura cu foştii colegi de liceu

Otilia Bilionera locuieşte în Bucureşti, însă este originară din Suceava. Ea a urmat cursurile prestigiosului Colegiu Naţional „Ştefan cel Mare”. Timp de patru ani a purtat uniforma liceului, dar mărturiseşte că nu i-a plăcut deloc.

„Am purtat şi uniforma şcolară patru ani cu care nu m-am împăcat absolut deloc, pentru că fiind o fire rebelă, artistă de fel, îmi plăcea să ies în evidenţă prin stilul vestimentar, lucru care nu era pe placul profesorilor. Am fost de multe ori certată de profesori din această cauză. Mai ales de profesoara de geografie. Mi-am făcut şi fusta de la uniformă mai scurtă decât spunea regulamentul (...)”, a spus artista.

Otilia face parte din categoria tinerilor care au ştiut din copilărie cu exactitate drumul pe care îl vor urma în viaţă. Şi-a descoperit pasiunea pentru muzică încă de la grădiniţă. Nu i-a plăcut în mod deosebit să înveţe la şcoală, dar, totuşi, a făcut lucrul acesta pentru că nu voia să-şi dezamăgească părinţii. În timp ce Otilia visa să ajungă să cânte pe marile scene ale lumii, mama ei o vedea medic, iar tatăl voia să o facă handbalistă. Singura disciplină de la care nu lipsea în liceu era educaţia fizică, nu pentru că juca handbal, ci pentru că putea să exerseze diferite coregrafii.

Deşi are amintiri frumoase din perioada adolescenţei, Otilia a spus că nu ţine legătura cu foştii colegi de liceu şi din acest motiv nu şi-a plăcut planuri să se întâlnească cu ei când va reveni la Suceava. 

„Nu-mi amintesc cum îi cheamă pe toţi, eram o fire singuratică, eram în lumea mea, cu visurile mele, cu planurile mele”, a precizat artista. Vedeta nu a renunţat la muzică şi, după ani de zile de muncă şi sacrificii, acum culege roadele. 

Piesa care a bătut toate recordurile de audienţă

La şapte ani de la lansare, piesa Bilionera a ajuns, pe toate platformele online pe care este prezentă, un miliard de accesări. Vedeta a vorbit, într-un mesaj video adresat fanilor ei, despre povestea acestui hit.

„Ce m-a învăţat Bilionera şi ce aş vrea să vă spun tuturor, în speranţa că vă va ajuta şi pe voi, este ca niciodată să nu renunţaţi la visul vostru. Niciodată. Bilionera mi-a demonstrat că poţi reuşi, în ciuda piedicilor pe care, la început, le poţi întâmpina. Eu am crezut în piesa mea. Am crezut în Bilionera. Am ştiut, chiar de la început, că pot ajunge la sute de milioane de oameni cu ea, că îi pot bucura, că îi pot face să cânte, să danseze, să se distreze cu mine”, mărturiseşte Otilia.

Bilionera lansează o nouă piesă

Întrebată ce a făcut în pandemiei, tânăra a spus că a compus o nouă piesă pe care va fi lansată pe 5 noiembrie. „Amor se numeşte. Sunt pregătită să îmi surprind fanii cu muzica mea care îţi dă o stare de bine”, a mai spus solista. 

Vă recomandăm să mai citiţi:

Oficial ANRE: Factura la energie electrică ar putea fi redusă cu 100 de lei dacă UE elimină două taxe

Factură uriaşă la Electrica, pentru o bătrână care locuieşte în străinătate

Mai multe pentru tine:
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată