Banditul român care a schimbat legile din Statele Unite, după ce a dat o spargere la o bancă din Los Angeles. Au fost trase, în total, peste 2.000 de gloanţe

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Larry Phillips şi Emil Mătăsăreanu. FOTO www.crimescenedb.com

În anul 1997, Emil Mătăsăreanu, împreună cu Larry Phillips Jr, a dat o spargere la o bancă din Los Angeles. Aceştia au fost încolţiţi de către 300 de poliţişti, însă au reuşit să părăsească bancă pentru că erau înarmaţi cu arme de asalt, în timp ce agenţii aveau pistoale. Cei doi bandiţi au fost însă anihilaţi de trupele SWAT.

Emil Mătăsăreanu s-a născut la data de 19 iulie 1966, la Timişoara. Acesta a fost supraponderal şi avea dureri de cap din cauza epilepsiei. Pe când avea vârsta de opt ani, părinţii săi au luat decizia de a se muta în Statele Unite ale Americii. În anul 1974, familia Mătăsăreanu avea să se stabilească în Los Angeles, California.

Micul Mătăsăreanu a avut o viaţă grea la şcoală. Ceilalţi elevi îl agresau adesea din cauza greutăţii sale şi a accentului. După divorţul părinţilor, adolescentul a fost arestat în mai multe rânduri din cauza infracţiunilor pe care le-a făcut. În anul 1983, Mătăsăreanu s-a înscris la Facultatea de Inginerie Electronică din cadrul Institutului de Tehnologie De Vry. Acolo a fost şi locul unde românul a reuşit să-şi facă primii prieteni.

În anul 1987, Mătăsăreanu a absolvit facultatea. El a devenit interesat de arme de foc, fiind văzut adesea curăţând tot felul de pistoale. Acesta avea probleme cu nervii, având de dat socoteală în faţa poliţiştilor după ce l-a bătut pe un vecin al cărui câine a intrat pe peluza lui.

În cursul anului 1989, Mătăsăreanu avea să-l întâlnească pe Larry Eugene Phillips Jr, cei doi devenind buni prieteni. Aceştia au început să comită tot felul de fărădelegi, totul culminând cu o spargere bancară dată în 1997 la o bancă din Los Angeles.

Cei doi tâlhari înarmaţi până în dinţi au avut o confruntare violentă cu membrii Departamentului de Poliţie din Los Angeles, în dimineaţa zilei de 28 februarie 1997. Cei doi făptaşi au fost ucişi, 12 ofiţeri de poliţie şi opt civili au fost răniţi, iar numeroase vehicule au fost distruse. Între tâlhari şi poliţişti au fost trase circa 2.000 de focuri de armă.

Emil Mătăsăreanu şi Larry Phillips Jr au intrat în filiala North Hollywood Bank of America la ora 09.17, cu intenţia de a o jefui. Când au ieşit din bancă ei au fost implicaţi într-un schimb de focuri cu poliţiştii din Los Angeles. Cei doi tâlhari au încercat să fugă, Phillips pe jos, iar Mătăsăreanu cu maşina cu care s-au deplasat la bancă.

Schimbul de focuri dintre bandiţi şi poliţişti s-a desfăşurat pe o stradă din apropierea băncii şi s-a oprit abia atunci când Phillips a fost împuşcat mortal. Mătăsăreanu a fost şi el ucis de ofiţeri, la trei blocuri distanţă. Cei doi tâlhari erau bănuiţi de jefuirea a altor două bănci, precum şi a două vehicule blindate.

La vremea respectivă, poliţiştii americani erau dotaţi doar cu pistoale, în timp ce Mătăsăreanu şi Phillips erau înarmaţi cu arme automate. În plus, tâlharii aveau armuri ce le acopereau în întregime corpul, astfel că multe gloanţele trase de către poliţişti nu au reuşit să-şi atingă ţinta. Cei doi au fost opriţi de o echipă SWAT, al cărei membri erau dotaţi cu arme de mare putere.

Incidentul a declanşat o dezbatere în Statele Unite ale Americii asupra necesităţii ca ofiţerii de patrulare să aibă în dotare arme automate, pentru a putea fi pregătiţi pentru situaţii similare în viitor. Un ofiţer a spus atunci că nu au avut cum să-i oprească pe tâlhari deoarece aceştia aveau arme automate, iar ei doar nişte simple pistoale. După acest grav incident, în maşinile de patrulare, poliţiştii au primit şi arme automate.

Jaful comis de Mătăsăreanu şi Phillips este considerat unul dintre cele mai lungi şi mai sângeroase evenimente din istoria Poliţiei americane. Cele două părţi ar fi tras în total undeva la 2.000 de focuri de armă.

Alte ştiri pe această temă:

Cum au fost umiliţi şi jefuiţi românii în Primul Război Mondial. Turcii şi bulgarii violau femei, nemţii şi ungurii furau tot

Colecţionar jefuit de bijuterii în valoare de 100.000 de euro. Cum a ajuns hoţul să fie condamnat doar pentru tăinuire, iar paguba să nu fie niciodată recuperată

Jaf eşuat la o casă de schimb valutar de pe strada Toamnei