Aviatorul român devenit campion mondial la bob

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Alexandru Papană a fost un aviator şi bober român care a concurat în competiţiile de bob din perioada interbelică. El a câştigat titlul mondial la bob la Campionatul mondial din 1933, primul titlu mondial obţinut la acest sport de ţara noastră.

Alexandru Papană (1906 - 1946) a fost un cunoscut aviator român, precum şi un bober de succes al perioadei interbelice. Acesta a fost fiul generalului de artilerie Ion Papană. Alexandru şi-a început cariera sportivă activând ca portar la echipa de fotbal Coţea Bucureşti. În tot acest timp, el urma cursurile Şcolii pregătitoare de ofiţeri de aviaţie de la Cotroceni.

În anul 1932, Alexandru Papană a participat împreună cu Dumitru Hubert la Jocurile Olimpice de la Lake Placid, ei reprezentând România la proba de bob. Cei doi au obţinut la această competiţie un onorabil loc IV.

„Concurenţii pornesc în proba de bob-sleigh. Americanii se freacă la ochi, nu pot se creadă, dar totuşi aceasta e realitatea: echipa ţării necunoscute, de pe cealaltă parte a pământului, compusă din căpitanul Hubert şi locotenentul Papană bate recordul pistei. Triumful a fost imens. A doua zi toţi românii din America s'au simţit cu două palme mai înalţi, iar zecile de milioane de cititori ai presei sportive au învăţat să cunoască şi să respecte o ţară care nu are nevoie decât de doi reprezentanţi spre a doborî un record mondial”, scriau jurnaliştii de la revista „Realitatea Ilustrată”.

Anul următor, Papană şi Hubert au participat la Campionatele Mondiale de la Schreiberhau – Germania. Echipa de bob a României a câştigat prima medalie de aur la această probă. Un am mai târziu, cuplul Papană – Hubert a obţinut medalia de bronz la mondialele de la Engelberg – Elveţia.

Dumitru Hubert avea să moară la data de 27 august 1934 într-un accident aviatic, astfel că Alexandru Papană avea să continue alături de Gheorghe Ostapov, care din nefericire moarte într-un accident asemănător cu cel al lui Hubert. După acest moment, Papană renunţă la bob.

El se dedică apoi doar zborului, participând la Jocurile Olimpice de la Berlin din anul 1936. După această competiţie, Papană este invitat să ia startul la mai multe concursuri aviatice organizate în Statele Unite ale Americii. Românul câştigă mai multe competiţii desfăşurate peste ocean, devenind un aviator extrem de cunoscut. Papană a ajuns chiar să testeze mai multe avioane folosite de armata americană în cel de-Al Doilea Război Mondial.

„E sigur că propagandistul cel mai mare pe care-l avem în momentul de faţă e locotenentul Papană. Acest îndrăzneţ ostaş nu scrie cărţi şi nu ţine discursuri, nu se prezintă în adunări internaţionale... Dar el e stăpânul indiscutabil, cu neputinţă de a fi bătut, al maşinei cu care zboară”, scria Nicolae Iorga într-un articol apărut în decembrie 1936 în revista „Neamul Românesc”.

Alexandru Papană a avut un sfârşit trist, el alegând să se sinucidă prin otrăvire. Trupul său neînsufleţit a fost descoperit în apropiere de Las Vegas. El a fost incinerat, iar cenuşa sa a fost aruncată dintr-un avion.

Alte ştiri pe această temă:

Aviatorul veteran de război tratat de comunişti ca un duşman al poporului

Aurel Vlaicu a fost omagiat în satul natal. Cum a fost sărbătorit celebrul aviator

Accidentul aviatic în urma căruia a murit Ionel Fernic, cel mai bogat compozitor român din perioada interbelică

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile