Au început şcoala printre şantiere şi moloz

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cei aproape 800 de copii din Pătrăuţi învaţă într-o singură aripă a clădirii şi prin Căminul Cultural  din cauză că şcoala le-a fost demolată.  Cu toate acestea o clădire uriaşă la cheie, construită pe post de grădiniţă, în care ar putea să înveţe, stă cu lacătul pe uşă.

12 septembrie a fost zi de bucurie pentru cei mai mulţi copii din judeţul Suceava, însă nu şi pentru toţi micuţii din Pătrăuţi. Ajunşi la festivitatea de deschidere încă de la ora 9.00, unii nici nu au mai reuşit să intre bine în clasă pentru că au fost nevoiţi să iasă pentru a lăsa loc altei grupe de elevi.

În luna mai, şcoala în care învăţau cei 823 de copii a fost demolată din temelie după ce unitatea de învăţământ a primit finanţare de la Banca Europeană de Investiţii pentru construirea uneia noi. Aproximativ 20 de milioane de lei.

„Era foarte veche avea peste 100 de ani. Sperăm ca într-un an de zile, cât este termenul de execuţie, să revenim în noua clădire. Acum am organizat clasele I-IV în trei schimburi, iar cele de V-VIII în două schimburi şi am redus ora la 45 de minute pentru a face faţă“, a explicat Lucian Ruşti, directorul Şcolii Generale cu clasele I-VIII Pătrăuţi.

În total, în aripa clădirii care a mai rămas în picioare sunt opt clase de copii, alte două fiind amenajate la Căminul Cultural din localitate, iar patru la aproximativ un kilometru jumătate depărtare de şcoală, într-o altă clădire a primăriei, unde avea sediul Consiliul Local.

Citiţi întreaga poveste a celor aproximativ 800 de copii din Pătrăuţi în săptămânalul ADS Suceava de mâine şi pe care îl veţi putea găsi la chioşcurile de ziare până pe 21 septembrie.

Mai multe pentru tine:
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”