Amintirile preotului închis într-un lagăr din Siberia: „Către seară începeam vânarea şobolanilor, pe care îi găseam tot atât de gustoşi ca nişte purcei”
0Dimitrie Bejan a fost prezent pe front în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial ca preot militar. El a fost capturat de sovietici în Basarabia şi deportat într-un lagăr din Siberia. După cinci ani de zile de chin, a fost trimis în România, unde a fost condamnat la închisoare pe viaţă. Preotul a petrecut alţi 15 ani după gratii, fiind eliberat în 1964.
Preotul Dimitrie Bejan s-a născut la data de 26 octombrie 1909 în localitatea Hârlău din judeţul Iaşi. El a absolvit facultăţile de Teologie şi Istorie din Bucureşti, la sfârşitul studiilor ajungând să predea la un liceu din capitală. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, Dimitrie Bejan a mers pe front ca preot militar.
Acesta a ajuns împreună cu Armata Română în Basarabia, unde din nefericire a fost capturat de către soldaţii sovietici în cursul anului 1943. Preotul Dimitrie Bejan a fost deportat în Siberia, la Oranki, unde a fost închis într-o fostă mănăstire transformată în lagăr. El a fost închis cinci ani de zile, după care a fost judecat şi condamnat la moarte deoarece a susţinut că Basarabia este pământ românesc.
Preotul Bejan a contestat decizia judecătorilor sovietici, cerând să fie trimis în România pentru a fi judecat. Ciudat pentru vremurile respective, cererea lui a fost acceptată, fiind transferat în ţară. Ruşii le-au transmis românilor mai multe documente prin care susţineau că Dimitrie Bejan este un duşman al comunismului. În baza celor trăite în Siberia, preotul a scris cartea „Oranki: amintiri din captivitate”.
„Mănăstirea Oranki şi schitul au fost prefăcute în lagăre. La schit - la Oranki şi la Mănăstârca sunt prizonieri. Aici, la Mănăstârca, s-au tras şapte rânduri de sârmă ghimpată în jurul a zece hectare de teren. S-au clădit 12 prepelece de lemn, iar în interior au lucrat deţinuţi politici ruşi – femei şi bărbaţi – şi alţi deportaţi. (...) În vara lui 1944 au venit aici primele loturi de români. Pe urmă au apărut nemţi şi unguri, italieni şi spanioli. (...)Muncile de afară, vara, erau la grădina de zarzavat, la colhozuri sau, mai cu seamă, la tăiat şi cărat lemne în pădure. Iarna, numai la pădure – tăiat şi cărăuşie – sau la desfundat drumurile. În interior, muncile mai uşoare şi un supliment de mâncare erau ţinute pentru comunarzi, în urma susţinutei propagande a comisariatului politic, au fost suficienţi români, la fel nemţi, unguri etc.”, a arătat preotul Dimitrie Bejan.
Viaţa din lagărele sovietice era una foarte grea. Pe lângă muncile extrem de grele la care a fost pus, preotul a trebuit să rezistă şi foamei, deoarece sovieticii îi alimentau pe deţinuţi doar atât cât să nu moară de foame.
„Munca era grea; noi eram ca nişte cadavre şi vântul ne năucea de cap. Când, către seară, intram în lagăr, începeam vânarea şobolanilor. Turnam apă cu găleţile în găuri şi cu bâta le aţineam calea. Jupuiţi, aveau o grăsime fadă, gălbuie. Noi îi găseam tot atât de gustoşi ca nişte purcei de lapte”, a povestit preotul ţinut închis în lagărele din Siberia.
Iarna, prizonierii supravieţuiau cu greu, deoarece în bordeiele lor bătea vântul. Aceştia munceau din greu fiind duşi la desfundat drumuri. Ei erau transportaţi cu sănii trase de câini. Noapte se înghesuiau cu toţii lângă sobele improvizate din lagăr.
Preotul Dimitrie Bejan a scăpat de lagărele sovietice în anul 1948, după ce în prealabil fusese condamnat la moarte. Acesta a fost trimis în România pentru a fi judecat ca urmare a afirmaţiilor sale prin care susţinea că Basarabia este pământ românesc. La plecare, ceilalţi deţinuţi i-au cerut să povestească ce trăiesc ei în lagăr.
„Măi, să spuneţi Europei că ne înăbuşim aici; murim, crăpăm de foame, şi cât de bine-i aici... Mă, să spuneţi Europei, iar vântul nopţii bate aspru dinspre Volga către Oka, purtând spre apus frânturi din gemetele înfometaţilor”, a mai precizat Dimitrie Bejan în memoriile sale.
După ce s-a întors în România, chinul preotului a continuat. El a fost condamnat de Tribunalul Militar din Bucureşti la închisoare pe viaţă. Dimitrie Bejan a fost eliberat la data de 23 august 1964 după mai bine de 15 ani petrecuţi prin închisorile Jilava, Văcăreşti, Aiud, Canal, Minele Cavnic, Bărăgan şi Răchitoasa.
Eliberarea de după gratii nu i-a adus libertatea preotului. Acesta a slujit cinci ani de zile la o biserică din Iaşi, după care comuniştii i-au interzis dreptul de a mai sluji, arestându-l la domiciliu până la căderea regimului. Preotul Dimitrie Bejan a murit la data de 21 septembrie 1995.
Alte ştiri pe această temă:
INTERVIU Arhitectul Ion Ghika: „Tatăl meu, Dinu Ghika, nu s-a lăsat doborât de comunişti“