Actriţa care a adus discordia între Eliade şi Cioran: „După Eminescu, Sorana este cel mai mare dar pe care Iaşiul l-a făcut culturii române“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Actriţa Sorana Ţopa a fost iubita scriitorului Mircea Eliade. Acesta însă a renunţa la Sorana în favoarea soţiei sale, Nina. Actriţa a devenit marea iubire a scriitorului Emil Cioran, de aici pornind mai multe certuri între Eliade şi Cioran.

Sorana Ţopa a fost o actriţă româncă ce s-a născut la data de 14 februarie 1898 în satul Podu Turcului din judeţul Bacău. Aceasta a jucat în mai multe piese importante, devenind o actriţă extrem de apreciată în ţara noastră.

„Fuior de aur în fuziune, ea e numai lumină, păr blond, ochi albaştri, chip rotund de prosperităţi campestre. Iesită din pana unui scriitor rus. Fuior de aur în fuziune, ea e numai lumină, păr blond, ochi albaştri... originea sa merge în stepele Katiuşelor cu priviri de peruzele, înăuntrul cărora veghează un suflet şi numeroase cazuri de conştiinţă”, spunea criticul literar Eugen Lovinescu despre Sorana Ţopa.

Aceasta a luat parte şi la întâlnirile cenaclului „Criterion”, ocazie cu care avea să-i întâlnească pe Mircea Eliade şi Emil Cioran. Tot în acea perioadă, Sorana Ţopa a cochetat şi cu poezia, compunând mai multe versuri ce au fost publicate în diverse reviste. Ea chiar a scris şi o piesă dramatică „Călătorie-n întuneric” pentru care a primit Marele Premiu din partea Teatrului Naţional din Bucureşti.

Între Sorana Ţopa şi Mircea Eliade a existat o poveste de iubire, marele scriitor descriind-o pe actriţă astfel: „O femeie interesantă şi exasperantă în acelaşi timp, o actriţă celebră în epocă, atrasă de doctrine religioase indiene, însetată de absoluturi şi dorind să atingă cele mai înalte culmi ale spiritului”.

Relaţia dintre cei doi a luat sfârşit în momentul în care Eliade a renunţa la iubirea Soranei în favoarea Ninei, cea care avea să-i devină soţie. În romanul „Noaptea de Sânziene”, Mircea Eliade vorbeşte despre Sorana Ţopa, fiind personificată de personajul Cătălina.

Actriţa a aflat despre căsătoria lui Eliade de la Emil Cioran. Astfel, cei doi au devenit prieteni foarte apropiaţi, iar ulteriori iubiţi. Cioran chiar l-a criticat pe amicul său Mircea Eliade că a renunţat la iubirea frumoasei Sorana Ţopa. Între cei doi scriitori au avut ulterior mai multe polemici, aceştia transformându-se din prieteni în rivali.

„După Eminescu, Sorana este cel mai dar pe care Iaşiul l-a făcut culturii române. La noi, Eminescu a fost declarat unanim o apariţie inexplicabilă. Cunosc o femeie de o adâncime sufletească remarcabilă, care, pentru acest păcat, e declarată de întreaga lume o simplă aiurită", spune filozoful Nae Ionescu despre actriţa Sorana Ţopa.

Aceasta avea să moară singură în anul 1986 în capitala Bucureşti, fără ca cineva să dea prea mare importanţă trecerii sale la cele veşnice.

Alte ştiri pe această temă:

Bizareriile liceanului Mircea Eliade. Cum a ajuns să mănânce pastă de dinţi, săpun, omizi şi larve

Cioran şi Pessoa, doi exegeţi ai nefericirii

Dragostea nu moare niciodată. Eveniment la Cluj, dedicat faimoasei poveşti de iubire dintre Eliade şi Maitreyi, în prezenţa ambasadorului Indiei

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare