„Această informație este complet falsă”. Prefectura Suceava dezminte acuzațiile privind blocarea accesului voluntarilor în zonele calamitate

0
Publicat:

Prefectura Suceava respinge acuzațiile apărute în spațiul public privind presupusa interzicere a accesului voluntarilor în zonele calamitate de inundațiile recente şi afirmă că implicarea lor este esențială pentru refacerea comunităților afectate.

Orice mână de ajutor e mai mult decât binevenită în zonele calamitate. FOTO: IGSU

Prefectura Suceava a respins joi, 31 iulie, printr-un comunicat oficial, informațiile vehiculate în spațiul public potrivit cărora ar fi impus restricții voluntarilor care au dorit să sprijine eforturile de recuperare în localitățile din zona de munte a județului, grav afectate de inundațiile produse la începutul săptămânii.

Autoritățile județene cataloghează informațiile drept complet false și subliniază că nu a fost emis niciun document oficial care să limiteze prezența voluntarilor în teren.

„Această informație este complet falsă. Instituția Prefectului nu a emis niciun ordin, dispoziție sau instrucțiune care să limiteze accesul ori participarea voluntarilor în zonele afectate sau în cadrul acțiunilor umanitare. Dimpotrivă, recunoaștem și apreciem public contribuția esențială a voluntarilor, a organizațiilor neguvernamentale și a tuturor cetățenilor implicați. Eforturile lor sunt vital necesare și au un impact direct asupra comunităților aflate în nevoie”, se arată în comunicatul transmis de Prefectura Suceava pe pagina sa de Facebook.

„Fiecare gest de implicare contează”

În același document, autoritățile județene precizează că structurile Ministerului Afacerilor Interne, precum Poliția și Jandarmeria, au rol exclusiv de protecție și sprijin, fără a acționa pentru a bloca accesul voluntarilor, şi că au fost mobilizate pentru a menține ordinea publică, a asigura siguranța persoanelor și a facilita accesul în condiții de securitate în zonele calamitate.

„Aceste structuri nu au primit și nu pun în aplicare niciun ordin de blocare a accesului voluntarilor. Voluntarii sunt partenerii noștri în teren, îi respectăm și îi susținem. Fiecare gest de implicare contează. În aceste momente, solidaritatea este mai importantă ca oricând”, se mai arată în mesajul Prefecturii.

Pe fondul tensiunilor și al confuziilor, Prefectura a lansat un apel public către cetățeni, îndemnându-i să nu se lase influențați de informații neverificate. Aceștia sunt încurajați să se documenteze doar din surse oficiale, precum canalele de comunicare ale instituției sau cele ale autorităților competente, pentru a evita propagarea unor informații eronate.

De unde au pornit neînţelegerile

O posibilă explicație a neînțelegerilor apărute a venit din partea unui martor prezent marți, 29 iulie, în una dintre localitățile afectate. Acesta a relatat că ar fi existat o lipsă de coordonare între Prefectură și Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Suceava, ceea ce a condus la situația în care voluntarilor sosiți în zonă nu li s-a permis accesul imediat.

Potrivit martorului, „voluntarii erau cât pe ce să se întoarcă acasă, pentru că ISU nu le-a permis accesul”, o decizie posibil justificată din motive de securitate, în contextul riscurilor persistente din teren.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cinci zodii au parte de schimbări majore și revelații importante în perioada 2–8 martie 2026. Scorpionii trec printr-un proces de renaștere
Cinci zodii cunosc succesul în martie. Dau lovitura pe mai multe planuri
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Vedete prinse în haosul din Dubai. Ce au povestit Georgiana Lobonț, Iustina Loghin și Liviu Vârciu: „Vreau acasă! România te iubesc”
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare