A ademenit trei fetiţe în scara unui bloc şi apoi le-a furat cerceii din urechi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Hoţul le-a furat cerceii din urechi fetiţelor

Tânărul este căutat acum de poliţişti, după ce mama uneia dintre minore a depus plângere la Poliţie.

Totul s-a petrecut ieri, în jurul orei 16.00, în timp ce minorele I.R.,  B.D., de 10 ani şi sora sa B.M., de 5 ani, în timp ce se aflau în apropierea unei şcoli din cartierul Burdujeni, au fost acostate de un individ, care le-a spus că în zonă sunt patru rromi care fură cercei de la fetiţe, după care le-a condus în scara unui bloc din apropiere și le-a cerut să ascundă cerceii.

"Cel în cauză a scos ulterior cerceii din urechile celor trei minore, după care observând că  B.D. are un telefon mobil asupra ei, a luat telefonul și cele trei perechi de cercei și a plecat abandonând minorele, fără a exercita asupra lor acte de violenţă, dar folosind ameninţări", a declarat Cristian Papuc, purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava.

Odată ajunsă acasă, una dintre fetiţe i-a povestit mamei tot ceea ce păţise, Cristina I. alertând imediat Poliţia.

"În cauză s-au dispus măsuri operative, cercetările fiind continuate sub aspectul comiterii infracţiunii de tâlhărie, în vederea identificării autorului şi recuperarea prejudiciului", a mai spus reprezentantul IPJ Suceava.

Mai multe pentru tine:
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată