Viaţa la ţară în Bărăganul interbelic. Ţăranii primelor decenii ale secolului XX, măcinaţi de foamete şi boli

Viaţa în Bărăganul dintre cele două războaie mondiale a fost un adevărat chin pentru locuitorii săi, majoritatea provenind din mediul rural. Peste 300.000 de oameni erau îngrijiţi de un singur medic primar şi supravieţuiau de la o zi la alta cu o bucată de mămăligă.

Foamete în rândul ţărănimii

Deşi ar fi trebuit să beneficieze de pe urma muncii pământului, ţăranii din Bărăganul proaspăt ieşit din război trăiau la limita sărăciei.

În cea mai importantă zonă agricolă a ţării, oamenii habar nu aveau despre producţii la hectar sau unelte agricole care să le uşureze munca.

Profesori de istorie, Maria Petrescu şi Nicoleta Trifan, dezvăluie în paginile revistei „Naparis” câteva aspecte legate de viaţa ţărănimii din Bărăgan, imediat după încheierea Primului Război Mondial.  

Studiile celor două cadre didactice au arătat faptul că agricultura, pentru care Bărăganul a fost recunoscut de nenumărate ori la nivel naţional datorită potenţialului său din acest sector, se făcea la limita subzistenţei.

„Agricultura în judeţul Ialomiţa, în acei ani, se făcea cu inventar vechi şi insuficient, deoarece nici statul şi nici oamenii nu dispuneau de resursele necesare pentru înnoirea inventarului agricol” se arată în studiul istoricilor.

Lipsa mijloacelor necesare pentru a lucra pământul eficient a avut ca efect determinarea populaţiei să îndure condiţii vitrege de trai.

De cele mai multe ori, ţărănimea din Bărăgan era lovită de foamete. Statisticile au arătat că mai bine de jumătate din cei peste 300.000 de locuitori ai Bărăganului acelor timpuri aveau un singur aliment de bază: mămăliga, iar alimentele care conţineau proteine erau un adevărat lux pe care foarte puţini şi-l permiteau.

Epidemii de tuberculoză şi pelagră

Slaba alimentaţie a populaţie a dus la apariţia epidemiilor. Cele mai răspândite boli care au afectat populaţia din mediul rural au fost tuberculoza şi pelagra (n.red. pelagra este o boală provocată de lipsa vitaminelor din corp ce are ca simptomatologie inflamaţia pielii, tulburări gastrice şi nervoase).

Potrivit estimărilor ofuiciale păstrate în arhive, între anii 1922 – 1923, în Bărăgan au fost raportate 459 de cazuri de tuberculoză. Numărul mare de bolnavi era cauzat şi de lipsa asistenţei sanitare.

Ca şi în cazul agriculturii, statul modern nu intervenea pentru susţinerea sistemului medical. Aşa se face că un singur medic avea în evidenţe populaţia din 14 sate.

Lipsiţi de mijloace de transport, de cele mai multe ori, doctorii ajungeau mult prea târziu la căpătâiul bolnavilor, tocmai de aceea şi numărul deceselor raportate în această perioadă era destul de ridicat. Existau doar patru spitale urbane şi 15 dispensare, însă în ele îşi desfăşurau activitatea un medic primar şi alţi opt specialişti.
 

Citiţi şi:

Cum erau trataţi bolnavii din Bărăgan cu două secole în urmă

Accesul la medicamente şi obţinerea unor consultaţii din partea medicilor în Bărăganul secolului al XIX-lea erau foarte dificile. Un singur doctor şi câteva asistente oferau alinare unui număr impresionat de bolnavi. Aparţia primelor spitale nu a rezolvat problema. Aveau acces la tratament doar boierii care îşi permiteau să-şi plătească puţinele paturi din unităţile medicale.