Unelte de pescuit, deţinute şi transportate ilegal, confiscate la Feteşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii de Serviciul Transporturi Ialomiţa au confiscat 9.200 de metri de plase monofilament, în valoare de aproximativ 3000 euro, deţinute şi transportate ilegal.

Pe 17 martie, poliţiştii au depistat în trafic, pe raza municipiului Feteşti, un bărbat de 49 de ani, din judeţul Constanţa, în timp ce transporta, cu un autoturism, mai multe plase din naylon. 

În urma controlului autoturismului, în interiorul acestuia au fost găsite 46 de plase monofilament, cu înălţimea de un metru şi lungime totală de 9.200 metri.

Valoarea aproximativă a uneltelor de pescuit, ambalate individual în folie de plastic şi etichetate, este de aproximativ 3000 euro, acestea fiind ridicate de poliţişti în vederea continuării verificărilor. Poliţia a deschis dosar penal pentru comiterea săvârşirea infracţiunii de producerea, importul, deţinerea, comercializarea sau utilizarea uneltelor de plasă de tip monofilament, faptă prevăzută şi pedepsită de legislaţia privind pescuitul şi acvacultura.

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi