Un minor din Ialomiţa acuză: „Polițiștii m-au lovit cu pumnii şi picioarele ca să recunosc un furt“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Minorul Cosmin Constatin este acuzat de polițiști că ar fi furat, alături de un amic, o poartă metalică de la cimitirul comunal, dar și cinci găini din curtea unui localnic.

Cosmin Constantin (13 ani), din comuna Munteni Buzău, judeţul Ialomiţa, îi acuză pe polițiștii din localitate că l-au bătut în sediul Poliției, pentru a recunoaște un furt pe care nu l-a comis.

Forțat să dea declarații
Totul a început în urmă cu o săptămână, când liniștea orelor de curs de la școala generală din localitate a fost perturbată de venirea polițiștilor de la postul comunal, care îl căutau pe Cosmin. L-au luat de la ore, cu acordul directorului școlii, și l-au dus la sediul Poliției comunale, pentru a da niște declarații în legătură cu comiterea unui furt.

„M-au luat de la școală, m-au dus la Poliție, mi-au pus o foaie albă în față și mi-au zis să declar cum am comis furtul. Le-am zis că nu am făcut nimic și nu pot să declar că am furat. Atunci, domnul Cloșca, unul dintre poliţişti, a început să mă ia la palme și să mă amenințe“, spune Cosmin Constantin.

În replică, șeful de post, Mihai Stoica, spune că tânărul nu a fost atins de polițiști și nici amenințat. „Din cercetările noastre, am concluzionat că minorul a participat la furt și l-am chemat la post pentru a da declarații. Nici vorbă de bătaie sau amenințări. În plus, am chemat-o ca martor la audieri și pe doamna Mihaela Lupu, asistenta socială de la primărie“, spune agentul Mihai Stoica.

Cu toate acestea, oamenii legii au omis să spună că, până la venirea asistentei sociale la Poliție, minorul era anchetat deja de două ore, timp în care acesta spune că a fost agresat fizic și obligat să declare că a comis furtul.

Tatăl copilului, Cătălin Constantin(42 ani), este hotărât să-și facă dreptate în instanță

 „Am fost chemată la Poliție la ceva timp după ce minorul ajunsese acolo. Nu știu ce s-a întâmplat înainte de venirea mea, dar cât timp am asistat la audieri și, mai apoi, la reconstituirea de la fața locului, copilul nu a fost agresat fizic sau psihic“, spune Mihaela Lupu, asistentă socială în cadrul Primăriei Munteni Buzău.

„M-au lovit cu pumnii şi picioarele“
După terminarea audierilor din sediul Poliției, minorul a fost dus cu mașina de polițiști la locul de unde s-a furat poarta metalică a cimitirului și la localnicul căruia i-au dispărut cinci găini. Minorul a fost lăsat în mașina Poliției, cât timp agenții discutau cu proprietarul animalelor. La un moment dat, minorul a deschis geamul mașinii și a luat-o la fugă.

„Mi-a fost teamă că o să mă ducă iar la Poliție și o să mă bată pentru a recunoaște furtul și am fugit pe islaz. M-au alergat și m-au prins pe câmp. M-au dus din nou la Poliție, unde am început să primesc iar palme, pumni în ochi și în cap și picioare la coaste de la domnii poliţişti Sebastian Buturugă și Valentin Cloșca. În plus, mă și înjurau“, spune Cosmin Constantin.

Citiți mai multe în „Adevărul de Seară“ de astăzi!

Mai multe pentru tine:
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Fructele pe care nutriționiștii le recomandă în luna ianuarie. Au proprietăți antiinflamatoare puternice
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile
Kate n-ar fi avut de fapt cancer? După ce fanii au depistat o cictrice suspectă pe chipul Prințesei, valuri de teorii s-au iscat
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Celebrități pe care le-am pierdut în 2025. A fost un an negru la Hollywood!