Un alt profesor şi un membru din comisia de evaluare, cercetaţi după ce au primit bani de la elevi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Arhivă

Un alt profesor din judeţul Ialomiţa, dar şi un membru din comisia de evaluare a lucrărilor elevilor înscrişi la bacalaureat sunt cercetaţi de procurori, după ce au pretins şi primit bani de la elevi pentru a le facilita obţinerea de note de promovare la examen, informează Mediafax.

Potrivit reprezentanţilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomiţa, Sandu Elena Dulcinica, membră în Comisia de evaluare a lucrărilor elevilor înscrişi la examenul de bacalaureat, este acuzată de trafic de influenţă, după ce anchetatorii au stabilit că a acordat unor candidaţi note mai mari decât cele reale şi a intervenit la colegi, profesori evaluatori, pentru a da unor elevi note mai mari decât cele cuvenite. Ea a pretins şi primit pentru aceste servicii diferite sume de bani de la elevi sau de la părinţii acestora.

Un alt profesor, Marius Curt, de la Liceul Teoretic "Carol I" din Feteşti este acuzat de luare de mită şi trafic de influenţă, oamenii legii confirmând că acesta a pretins şi primit bani de la elevi pentru sine sau pentru a interveni pe lângă membrii comisiilor de evaluare a lucrărilor de bacalaureat, pentru ca absolvenţii să obţină note de promovare a examenelor.

Cei doi au primit interdicţia de a părăsi localitatea pentru 30 de zile.

Patru profesori din Ialomiţa au fost reţinuţi, miercuri, de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomiţa pentru luare de mită şi trafic de influenţă după ce au pretins şi primit bani de la elevi pentru a interveni pe lângă membrii comisiilor de evaluare a lucrărilor de la bacalaureat, pentru ca absolvenţii să obţină note de promovare a examenului. Ulterior, anchetatorii au renunţat să mai propună magistraţilor arestarea preventivă a celor patru.

Surse judiciare declarau că profesorii Stere Sorin, Manea Cristian, Nica Balaciu şi Dinu Marius Răzvan au pretins şi primit bani de la elevi pentru a interveni pe lângă membrii comisiilor de evaluare a lucrărilor de bacalaureat, pentru ca absolvenţii în cauză să obţină note de promovare a examenelor.

Unul dintre profesorii reţinuţi, Manea Cristian, a fost şi candidatul Partidului Ecologist Român la Consiliul Judeţean Ialomiţa, iar Nica Balaciu a fost numită recent director al unei unităţi de învăţământ din municipiul Slobozia.

Cei patru profesori au fost membri în comisia de examinare a centrului organizat în cadrul Grupului Şcolar "Alexandru Ioan Cuza" din Slobozia. Nica Balaciu, unul dintre cei patru profesori, a fost numită vicepreşedinte al centrului.

Inspectorul şcolar general al Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Ialomiţa, profesor Otilia Dumitru, declara că procurorii au solicitat Inspectoratului deciziile de numire în centrele de examinare a celor patru profesori.

Surse judiciare spuneau că în acest dosar, în afara celor patru profesori, mai sunt cercetate în libertate alte patru cadre didactice care ar fi implicate în sistemul de fraudare a examenului de bacalaureat.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară