Tulburătoarea poveste de viaţă a lui Aurelian Bentoiu, singurul ministru ialomiţean ucis în temniţele comuniste

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Aurelian Bentoiu în timpul detenţiei în închisoarea de la Sighet FOTO: Memorialul de la Sighet

Singurul ialomiţean care avea să domine viaţa politică a României interbelice a avut un sfârşit tragic. Născut la Făcăeni, în inima Bărăganului, avocatul Aurelian Bentoiu a fost erou de război, deputat, ministrul al Justiţiei şi victimă a regimului comunist. El a murit în timpul detenţiei la Jilava.

Aurelian Bentoniu se naşte la început de vară, mai exact în luna iunie a anului 1882, în casa boierului Bentoiu din comuna Făcăeni, judeţul Ialomiţa. 

Până în anul 1913 urmează cursurile la şcoala din localitate, iar după aceea se înscrie la Liceul „Gheorghe Lazăr” din Bucureşti, astăzi unul dintre cele mai râvnite licee din ţara noastră.

După terminarea liceului, tânărul Aurelian Bentoiu cu origini în Bărăgan se înscrie la două facultăţi. El urmează în paralel cursurile Facultăţii de Drept, dar şi pe cele ale Facultăţii de Filozofie, ambele din cadrul Universităţii Bucureşti. 

Rănit la Turtucaia 

Apreciat de profesorii săi şi invidiat de colegi datorită rezultatelor deosebite pe care le avea la învăţătură, studentul Aurelian Bentoiu îşi întrerupe însă studiile şi pleacă în armată. În ultimele luni ale Primului Război Mondial este concentrat să lupte pe fronturile de la Turtucaia. 

Ca oricare soldat şi Aurelian Bentoiu a avut de pătimit pe câmpul de bătălie. Pe lângă faptul că a fost nevoit să îndure foamea, el avea să fie rănit în urma exploziei unui obuz.

După câteva zile de inconştienţă, el avea să fie salvat de Ion Bănulescu, vărul său apropiat, concentrat în cadrul aceluiaşi regiment ca şi Bentoiu.

După o perioadă de convalescenţă de câteva luni, Aurelian Bentoiu se întoarce la Bucureşti, îşi finalizează studiile în Drept şi devine licenţiat. Apoi, el revine în Ialomiţa natală unde-şi deschide primul cabinet privat de avocatură. 

Un ilustru politician 

Perioada interbelică avea să fie pentru ialomiţeanul Aurelian Bentoiu una extrem de înfloritoare din punct de vedere profesional. Cabinetul său de avocatură mustea de clienţi, procesele erau câştigate unul câte unul, iar la toate acestea se adaugă şi dorinţa lui de a intra în politică.

Aşa se face că între anii 1933-1937 ajunge deputat în Parlamentul României, fiind ales pe listele Partidului Naţional Liberal.

În plină ascensiune politică, Bentoiu reuşeşte să devină chiar şi ministru. În timpul guvernării Tătărăscu, ialomiţeanul Aurelian Bentoiu este numit ministru al Justiţiei. Performanţa sa nu a mai fost atinsă de niciunul dintre politicienii judeţului din acele vremuri şi până în prezent.

Iubitorul al literelor, Aurelian Bentoiu a împărţit cariera politică cu filologia. Publică versuri în revista „Ramuri” din Craiova şi-i traduce în limba română pe scriitorii ruşi Puşkin şi Maxim Gorki. 

Moartea din închisoarea comunistă

Cu o carieră de succes şi o personalitate care domina totul în jur, viaţa lui Aurelian Bentoiu s-a schimbat definitiv când România a căzut în mâinile comuniştilor. 

Coşmarul lui Bentoiu începe încă din 1948 când este arestat şi închis la Jilava, din cauza simpatiilor politice liberale pe care le avea. 

Din acel moment, timp de opt ani, a fost purtat prin cele mai cumplite temniţe comuniste precum Piteşti, Galaţi, Sighet, Craiova, Malmaison, Uranus sau  Văcăreşti. În tot acest timp, ilustrul intelectual ialomiţean avea să îndure chinuri groaznice. El a fost bătut, înfometat, fiind în permanenţă condamnat la regim greu de detenţie. 

În 1956 este eliberat, însă la scurt timp este din nou arestat şi închis la Jilava, primind drept pedeapsă 25 de ani de detenţie grea. Din spatele gratiilor, cu ajutorul fiicei sale Marta, reuşeşte să publice volumul de versuri „Poezii din închisoare”. Aurelian Bentoiu se stinge din viaţă în 1962 în celula sa sărăcăcioasă din închisoarea Jilava. 

Citiţi şi:

Planurile secrete ale dislocării în Bărăgan. Mărturiile deportaţilor: „a fost ca un lagăr pentru noi toţi”

Mai multe pentru tine:
Crăciun regal colorat la Sandringham. Prințesa Kate a ales carourile, iar Regina Camilla roșul
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
O companie cunoscută își închide toate cele 17 magazine din România. Au fost anunțate deja lichidări masive de stocuri
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”