Tragedie la scăldat. Copil, în vârstă de 10 ani, înghiţit de apele braţului Borcea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Băiatul este căutat de echipaje de la ISU Ialomiţa FOTO Adevărul

Un copil, în vârstă de 10 ani, din Feteşti, este căutat în apele braţului Borcea de marţi seară, când familia disperată l-a dat dispărut. Câţiva martori au declarat că au văzut cum minorul a fost înghiţit de ape în timp ce se afla la scăldat.

Conform ISU Ialomiţa, dispariţia copilului a fost sesizată de familia acestuia marţi, 28 iulie, în jurul orei 21.00. În căutarea lui au plecat echipe de poliţişti şi jandarmi, care au solicitat ulterior şi sprijinul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Barbu Catargiu” al judeţului Ialomiţa. Un echipaj de 5 pompieri s-a alăturat căutărilor pedestre, iar după aproximativ 4 ore au fost interpelaţi martori care au declarat că au văzut copilul înecându-se în apele braţului Borcea. 

Cum orele nopţii nu permit lansarea ambarcaţiunii de căutare - salvare la apă, căutările au fost sistate şi au fost reluate la primele ore ale dimineţii, când au fost mobilizaţi pompierii militari din cadrul Staţiei de pompieri Feteşti. Aceştia au demarat operaţiunea de căutare a victimei, prin cercetarea luciului apei cu ajutorul bărcii pneumatice.

În sprijin, la faţa locului au fost solicitaţi şi scafandrii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Dobrogea" al judeţului Constanţa. 

                                    

Vă mai recomandăm şi:

Tragedie la scăldat. Un adolescent a fost înghiţit de apele Borcei, ce a încercat să facă băiatul

Tragedie la pescuit. Un bărbat, în vârstă de 42 de ani, a murit înecat sub ochii amicului său

Mai multe pentru tine:
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție