Suspect de tâlhărie calificată, reţinut de poliţiştii din Urziceni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Suspectul a fost încătuşat de poliţişti FOTO Adevărul

Poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Urziceni au depistat şi reţinut pentru 24 de ore un bărbat, de 32 de ani, bănuit de comiterea infracţiunii de tâlhărie calificată.

La data de 23 august, un bărbat din municipiul Urziceni a sesizat prin apel 112 că persoane necunoscute au intrat pe terenul său cultivat cu cereale, situat în extravilanul municipiului Urziceni, de unde au încercat să fure porumb cu un atelaj hipo.

De asemenea, în momentul în care a fost surprins de proprietar, unul dintre bărbaţii care încărcau porumbul în saci l-ar fi lovit pe unul din cei doi paznici şi a fugit de la faţa locului.

În urma verificărilor efectuate poliţiştii au fost identificat un bărbat, de 32 de ani, din municipiul Urziceni, în baza probatoriului administrat faţă de acesta fiind continuată urmărirea penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie calificată.

În cursul zilei de ieri a fost luată măsura reţinerii pe bază de ordonanţă pentru 24 ore, bărbatul fiind condus şi încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv din cadrul I.P.J. Ialomiţa, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Urziceni cu propunere de arestare preventivă.

Vă mai recomandăm şi:

GPR: 91 de percheziţii pentru destructurarea grupărilor de criminalitate organizată

IGPR: 188 de percheziţii pentru anihilarea grupărilor infracţionale, efectuate de poliţişti

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică