Şofer rănit pe DN21 după ce s-a răsturnat de mai multe ori cu maşina

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Maşina s-a răsturnat de mai multe ori FOTO IPJ Ialomiţa

Un bârbat, în vârstă de 30 de ani, cu alte preocupări la volan, a pierdut controlul asupra direcţiei şi s-a răsturnat cu maşina de mai multe ori. Accidentul a avut loc luni dimineaţă, pe Dn21, pe direcţia Bărăganul către Slobozia.

Poliţiştii spun că şoferul nu era atent la trafic, moment în care ar fi pierdut controlul asupra directiei de mers, a intrat în derapaj şi a părăsit partea carosabila în stânga sensului său de deplasare şi s-a răsturnat de mai multe ori.

În autoturism se mai aflau două persoane, care nu au suferit vătămări corporale. Şoferuk însă a fost rănit, fiind preluat de către un echipaj SAJ Ialomiţa şi transportat la UPU Slobozia. Acesta a fost testat cu aparatul Drager rezultatul fiind negativ. Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Vă mai recomandăm şi:

Accident cumplit pe A2. A murit după ce a intrat violent cu maşina într-un parapet

Un tânăr, în vârstă de 35 de ani, a murit, iar alte 5 persoane au fost rănite într-un accident la Ulmeni

Mai multe pentru tine:
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie