Slobozia: Peste 100 de şoferi, amendaţi de rutierişti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pentru a preveni abaterile de la regimul circulaţiei, poliţiştii de la Serviciul Rutier au acţionat pe principalele artere de drum, iar în ultimele 24 de ore au aplicat mai multe amenzi.

Cu ocazia acţiunilor, cei care nu au respectat normele rutiere în vigoare au fost sancţionaţi contravenţional. Au fost aplicate 136 sancţiuni contravenţionale în valoare de 20.000 lei, astfel: 37 pentru depăşirea vitezei maxime admise, 16 pentru neportul centurii de siguranţă, 2 pentru conducerea unor autovehicule ce prezentau defecţiuni tehnice, 8 pentru oprire neregulamentară, iar diferenţa pentru alte abateri.

De asemenea, au fost reţinute în vederea suspendării patru permise de conducere (pentru viteză, depăşire neregulamentară, nerespectarea culorii semaforului electric şi neacordarea de prioritate), retrase 2 certificate de înmatriculare şi constatată o infracţiune.

Mai multe pentru tine:
Homosexualitatea și desfrâul din Biserica Română. Schimb de mesaje halucinant între un preot protosinghel și un tânăr + filmări în care bea vodcă și dansează pe manele. Dans din buric și în lăcașul sfânt: „Așa, iubirea mea” VIDEO
Mihai Fifor, atac direct la șeful Guvernului României: „Bolojan guvernează cu o singură idee fixă: să dea afară oameni, cât mai mulți”
Serialul de pe Netflix care face senzație în întreaga lume. S-a lansat pe 29 august, dar a ajuns în top în 14 țări
Regele Felipe al Spaniei mai are o fiică secretă? „Se spunea că e blondă și că semăna cu el”
Proiectul Fast Danube avansează: prima achiziție a fost lansată. Ciprian Șerban: „România își consolidează rolul de hub regional de transport”
„Am fost mare vagaboandă”. Replica cu care Stela Popescu a șocat înainte să moară! Ce făcea, de fapt, în tinerețe
Un mormânt roman unic, cu inscripție bilingvă: prima descoperire monumentală din Dibra, Albania
Facultățile de care mulți se feresc. Zeci de locuri la buget, neocupate: „Caută altceva”
Cum arată fiica adolescentă a lui Kim Jong Un. Apariția spectaculoasă a lui Kim Ju Ae alături de liderul corean la Beijing, la prima ieșire internațională
Patru zodii, noroc dublu în următoarele 24 de zile. Se deschide o etapă prosperă, Săgetătorii și Capricornii culeg cele mai multe roade și sunt printre cele mai favorizate zodii
Ştrudel cu nuci aşa cum n-ai mai gustat până acum