SLOBOZIA: Olimpiadă pentru prichindei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Competiţia a fost organizată de Grădiniţa cu program prelungit numărul 2 Slobozia, în parteneriat cu Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Academia Olimpică, filiala Ialomiţa.

 La concursul de ieri au participat 12 grădiniţe din Călăraşi, Galaţi, Teleorman şi Ialomiţa. Preşcolarii au mers printre jaloane, au avut de înfruntat obstacole şi au mers târâş pe coate. În timpul concursului sala s-a ridicat de mai multe ori în picioare şi a aplaudat frenetic prestaţia micuţilor. Educatoarele care au însoţit concurenţii spun că astfel de concursuri ar trebui organizate mai des pentru ca preşcolarii să se joace, să socializeze şi să facă mişcare.

„Mă cheamă Alex şi sunt de la grădiniţa Aşchiuţă. Cel mai greu mi s-a părut târâşul“, a mărturisit Alexandru Pană (7 ani) din Călăraşi.
Maria Viziru (7 ani), de la grădiniţa numărul 1 din Slobozia, a declarat entuziamată că s-a distrat cu cei doi clovni veniţi special pentru a destinde atmosfera. „Nicio probă nu mi s-a părut grea şi îmi place să trag clovnul de nas pentru că ţiuie“, spune Maria cu ochii după clovnul buclucaş. Echipele au fost formate din câte opt copii. Câştigătorii concursului au plecat cu trofeul, iar ceilalţi au primit mingiuţe şi şepci pentru a se feri de soarele arzător din vacanţa de vară.

Mai multe pentru tine:
Crește lista infidelităților Reginei Letizia. În timp ce Felipe flirta cu femei frumoase, soția lui schimba amanții la Palat
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Dan Bălan, reacții în val după concertul „Soundstalgic” din Chișinău. Fanii spun că artistul este „de nerecunoscut” și că „foarte mult a slăbit”