Slobozia: Nicu Voinea este vocea Autogării de patru decenii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Slujba de împiegat de mişcare a fost prima pentru Nicu Voinea şi, probabil, va fi şi ultima. Omul a rămas devotat şi consecvent primului loc de muncă şi în fiecare zi anunţă cursele cu acelaşi aplomb ca acum patru decenii.

Nicu Voinea este cunoscut de majoritatea călătorilor, mai ales pentru vocea sa inconfundabilă. Anunţă zilnic peste 130 de curse care pleacă din Autogara Slobozia şi ştie pe de rost traseul autobuzelor care străbat judeţul. După absolvirea liceului tehnic din Călăraşi, Nicu Voinea pleacă militar la Bacău. „Am făcut armata la Aviaţie şi am absolvit şi cursurile de laborant pentru studiul cherosenului. Am avut şansa să rămân angajat în cadrul aeroportului Bacău, însă, la insistenţele mamei, m-am întors acasă“, spune nea’ Nicu, care imediat s-a angajat la Autogara Slobozia.

Devotat meseriei

Când şi-a început activitatea de împiegat de mişcare, nici nu era construită sala de aşteptare. „Aveam câteva peroane şi un mic birou de mişcare. În rest, nimic. Atunci, era în construcţie sala de aşteptare“, îşi aminteşte Nicu Voinea, care şi-a păstrat acelaşi serviciu până astăzi. La câţiva ani după angajare, împiegatul a făcut Şcoala Postliceală de Transporturi din cadrul Intreprinderii de Transport Auto (ITA) Ialomiţa. După absolvirea şcolii şi până la căderea regimului comunist, nea’ Nicu a ocupat pe rând şi funcţiile de şef de coloană şi de şef de autogară, însă nu s-a putut despărţi de prima sa dragoste, meseia de împiegat de mişcare. Revoluţia din 1989 l-a prins pe la biroul de mişcare şi, cel mai probabil, tot de aici va ieşi şi la pensie.

Sărbători la serviciu

De-a lungul carierei, Nicu Voinea a făcut în mai mulţi ani sărbătorile la serviciu. „Au fost câţiva ani grei în care ne-au rămas maşinile înzăpezite şi câte două zile şi a trebuit să facem nopţi albe pentru a ţine legătura cu drumurile şi cu rudele călătorilor, care sunau din oră, în oră pentru a afla noutăţi despre ei“, povesteşte împiegatul, care a petrecut mai multe revelioane la locul de muncă. În iarna anului 2007, Nicu Voinea a dirijat din biroul de mişcare operaţiunile de deszăpezire ale autobuzului de la Reviga, care au durat două zile, dar şi deblocarea autocarului de la Hârşova.

Citiţi mai multe în „Adevărul de Seară“ de astăzi!

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
VIDEO Robert Negoiță, test pentru consumul de cocaină, live pe Facebook. Marian Ceaușescu a făcut public rezultatul: „Du-te, bă, de aici”