Slobozia: Elevii, păziţi din banii părinţilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Elevii pleacă în pauză nesupravegheaţi foto: A.B.

Complet descoperiţi după concedierea comunitarilor, mai mulţi directori de şcoli se văd nevoiţi să ceară sprijinul părinţilor, mai ales în condiţiile în care, spun ei, bugetele unităţilor de învăţământ sunt extrem de mici pentru a suporta şi remunerarea unui agent de pază.

Mingea, ridicată la fileul părinţilor

Dacă părinţii nu se vor implica, şcolile vor rămâne mult timp de acum înainte fără pază. „Am convocat comitetul de părinţi al şcolii şi vreau să le propun suma de 10 lei pe an pentru asigurarea pazei. Sper să fie de accord, pentru că este în interesul copiilor, mai ales al celor de clase primare“, spune Maria Ionaşcu, directorul Liceului Pedagogic „Matei Basarab“.

Aceast susţine că, în cazul în care fiecare părinte va cotiza suma propusă, s-ar asigura un salariu lunar de 430 de lei pentru un agent de pază şi, în plus, s-ar suporta şi taxele şi impozitele aferente salariului. „Dacă părinţi vor fi de acord cu propunerea, se vor aduna în jur de 9.000 de lei pe an, iar din aceştia 52% vor merge la bugetul de stat“, explică Maria Ionaşcu.

Dacă unii directori s-au gândit să apeleze la bunăvoinţa părinţilor, alţii exclud categoric această soluţie. „În situaţia în care avem ambii părinţi şomeri, este foarte greu să vin eu şi să cer bani pentru paznic“, spune Dumitru Cioboată, directorul Liceului de Artă „Ionel Perlea“. Acesta mai precizează că paza pe timp de noapte a unităţii de învăţământ pe care o conduce va fi asigurată de personal calificat, iar în timpul zilei elevii vor fi supravegheaţi de îngrijitori şi femei de serviciu.

Paznicul, eclipsat de poliţistul comunitar

În momentul de faţă, sunt şi unităţi de învăţământ unde sunt angajaţi paznici, însă aici apar altfel de probleme. Conducerile unităţilor de învăţământ spun fie că personalul de pază nu este suficient, fie că nu are prestanţa poliţiştilor comunitari.

„Noi avem paza noastră proprie, care este aici atât ziua, cât şi noaptea, însă oamenii noştri nu pot părăsi postul şi nu au nici prestanţa impusă de uniformă“, spune Maria Geantă, directorul Grupului Şcolar „Mihai Eminescu“. „Poliţistul comunitar mergea în fiecare recreaţie prin şcoală, lua pulsul elevilor şi menţinea o atmosferă de linişte“, adaugă Maria Geantă. Concluzionând, nici la „Mihai Eminescu“ nu vor fi angajaţi alţi paznici, supravegherea elevilor urmând să revină şi aici îngrijitorilor şi femeilor de serviciu.

Citiţi mai multe amănunte în ediţia de astăzi a cotidinului „Adevărul de Seară“ Slobozia !

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent