Şeful ISU Ialomiţa, martor în ancheta DNA privind tragedia din Clubul Colectiv. Colonelul Adrian Popa a fost audiat de procurori

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Adrian Popa este şeful ISU Ialomiţa şi martor în ancheta DNA FOTO: independentonline.ro

Procurorii DNA au deschis o anchetă privind tragedia petrecută în Clubul Colectiv din Bucureşti. Cercetările procurorilor îl vizează şi pe colonelul Adrian Popa, şeful Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Ialomiţa. Acesta a fost audiat ca martor în dosarul în care a fost pusă în mişcare acţiunea penală pe numele a doi angajaţi ai ISU Bucureşti.

În urmă cu două zile, procurorii DNA puneau în mişcare acţiunea penală pe numele a doi dintre ofiţerii din cadrul ISU Bucureşti. Este vorba despre căpitanii Antonina Radu şi Petrică George Matei. Aceştia au fost reţinuţi pentru 24 de ore, fiind acuzaţi de faptul că în timpul unui control desfăşurat la Clubul Colectiv din Bucureşti nu au efectuat demersuri pentru a-i determina pe patronii localului să se autorizeze şi avizeze conform legislaţiei, pentru protecţia împotriva incendiilor.

De la Bucureşti, ancheta DNA a ajuns şi la Slobozia. Concret, sâmbătă, 7 noiembrie a.c., procurorii DNA l-au chemat la audieri şi pe şeful ISU Ialomiţa, colonelul Adrian Popa. Legăturile acestuia cu ancheta de la Bucureşti se concretizează prin faptul că acesta a fost şeful Serviciului Structuri Operative din cadrul ISU Bucureşti, fiind numit şef al ISU Ialomiţa din luna martie a anului în curs.

Adrian Popa a confirmat faptul că într-adevăr are calitatea procesuală de martor în dosarul deschis de DNA privind incendiul de la Clubul Colectiv. „Am fost la DNA în calitate de martor, în legătură cu ancheta privind incendiul de la Clubul Colectiv. Eu am fost şeful Structurilor Operative din cadrul ISU Bucureşti. Tot ce pot să vă spun este că sunt un om onest şi cinstit care nu a luat niciodată vreun ban. Dacă se întâmpla acest lucru nu mai lucram în acest sistem. Mă simt nevinovat.” a precizat seful ISU Ialomita. În prezent, colonelul Adrian Popa se află în concediu de odihnă pentru următoarele două săptămâni.

Citiţi şi:

Campanie umanitară pentru tânăra din Urziceni rănită în Clubul Colectiv. Fata a suferit arsuri pe 40 din suprafaţa corpului şi a fost tranferată în Anglia

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”