Șeful Biroului pentru Imigrări Ialomița a recunoscut că a luat mită de zeci de mii de euro în schimbul unor acte de muncă pentru cetățenii străni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şeful Biroului pentru Imigrări al Judeţului Ialomiţa, comisarul şef de poliţie Rareş-Gabriel Bulimej, va fi judecat în instanţă de procurorii DNA, pledând vinovat. Acesta este acuzat că ar fi luat mită bani pentru a urgenta cereri de angajare pentru cetăţeni străini veniţi din afara Uniunii Europene.

Inculpatul a luat zeci de mii de euro mită pentru acte de muncă Foto arhiva

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie au dispus sesizarea instanţei de judecată cu acordul de recunoaştere a vinovăţiei a lui Rareş-Gabriel Bulimej, comisar şef de poliţie, împuternicit şef al Biroului pentru Imigrări al Judeţului Ialomiţa, aflat în stare de arest preventiv, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată (trei acte materiale).

Potrivit anchetatorilor, în perioada 2023 - 2024, inculpatul, Rareş-Gabriel Bulimej, fiind şef al Biroului pentru Imigrări al Judeţului Ialomiţa, ar fi acceptat de la Bogdan Niţă, agent de poliţie în cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări - Direcţia pentru Imigrări a Municipiului Bucureşti, mai multe sume de bani, pentru a accelera procesarea cererilor de angajare a muncitorilor străini.

„Astfel, în perioada menţionată anterior, inculpatul Rareş-Gabriel Bulimej ar fi acceptat, cu titlul de mită, suma totală de 7.000 de euro şi 1.281 de lei (reprezentând contravaloarea reparaţiei unui autoturism) de la inculpatul Niţă Bogdan, pentru a urgenta soluţionarea a 38 de dosare privind solicitarea eliberării avizelor de muncă / angajare pentru cetăţeni străini, în numele şi pe seama a trei societăţi comerciale", au transmis anchetatorii.

În urma cercetărilor, s-a constatat că, la data de 3 octombrie, Rareş-Gabriel Bulimej ar fi acceptat, cu titlul de mită, suma de 12.000 de euro de la Bogdan Niţă, pentru a urgenta soluţionarea a 50 de dosare privind solicitarea eliberării avizelor de muncă pentru cetăţeni străini, depuse de mai multe societăți comerciale.

Potrivit DNA, în prezenţa avocatului, Rareş-Gabriel Bulimej a recunoscut că a luat mită și acceptă felul şi cuantumul pedepsei pe care o va primi. Acesta a fost de acord și cu forma de executare a acesteia, respectiv 3 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani şi interzicerea, pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a unor drepturi.

„Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe perioadă de 90 de zile, la Consiliul Local Municipal Brăila - Serviciul de utilitate publică, administrare şi gospodărie locală Brăila sau la Direcţia Judeţeană pentru Cultură (DJC) Brăila", au precizat autoritățile.

Autoritățile au înaintat dosarul de urmărire penală privindu-l pe Bulimej împreună cu acordul de recunoaştere a vinovăţiei la Tribunalul Brăila cu propunerea de a se menţine măsura asiguratorie dispusă în cauză.

Mai multe pentru tine:
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani