Razie pentru prevenirea şi combaterea delictelor silvice la Feteşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţia, cu ochii pe ilegalităţile din domeniul silvic FOTO Adevărul

Poliţiştii ialomiţeni sunt cu ochii pe ilegalităţile din domeniul silvic. Pe 10 decembrie, oamenii legii din Stelnica, în colaborare cu reprezentanţi ai Gărzii Forestiere Bucureşti şi ai Ocolului Silvic Feteşti, au organizat o acţiune pentru prevenirea şi combaterea ilegalităţilor.

În urma activităţilor din teren, poliţiştii au aplicat 4 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 17.000 de lei pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice.

 Totodată, a fost confiscată cantitatea de 2 metri cubi de material lemnos, lemn de foc din specia plop.

Poliţiştii ialomiţeni vor intensifica acţiunile de prevenire şi combatere a faptelor ilegale în domeniul silviculturii. De asemenea,în această perioadă a sărbătorilor de iarnă, poliţiştii vor acorda o atenţie sporită ilegalităţilor îndreptate împotriva fondului forestier prin tăierea, furtul, transportul şi comercializarea „pomilor de Crăciun”.

Mai multe pentru tine:
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”