Poliţia, cu ochii pe braconieri. Peste 4 tone de peşte, confiscate în luna februarie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În luna februarie, poliţiştii de ordine publică au efectuat, la nivel naţional, aproximativ 600 de verificări şi controale, pe apă şi pe uscat, pentru prevenirea şi combaterea pescuitului ilegal, transportului, depozitării, prelucrării şi comercializării peştelui.  Au fost aplicate amenzi de peste 50.000 de lei şi confiscate peste 4 tone de peşte.

Astfel, au fost verificate peste 255 de societăţi comerciale, amenajări piscicole, asociaţii de profil, pieţe şi târguri, precum şi 758 de mijloace de transport. În această perioadă, au fost întocmite 147 de dosare penale (în conformitate cu prevederile O.U.G. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura).

De asemenea, pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat 51 de sancţiuni contravenţionale, majoritatea la O.U.G. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura, în valoare de peste 50.000 de lei.

În cadrul acţiunii, au  fost confiscate peste 4 tone de peşte, 16 kilograme de icre, 11 ambarcaţiuni, 4 autovehicule şi 320 de unelte de pescuit.

Pe 25 februarie, poliţiştii de ordine publică din Ialomiţa, au depistat 2 bărbaţi, în timp ce transportau, cu o autoutilitară, respectiv cu un autoturism, cantitatea totală de 587 de kg de peşte proaspăt, din diferite specii, fără a deţine, niciunul dintre ei, documente de provenienţă. Poliţiştii au întocmit, în ambele cazuri, dosare penale în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura.

Tot poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Ialomiţa,  în perioada 6-16 februarie, au desfăşurat activităţi  de prevenire şi combatere a braconajului piscicol şi a comerţului ilicit cu peşte şi produse din peşte, în zonele Giurgeni - Stelnica - Feteşti şi pe raza Braţului Borcea.

În urma acestora, au constatat 11 infracţiuni prevăzute de O.U.G. nr. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura. De asemenea, ca măsuri complementare, au ridicat în vederea confiscării 3 unelte de pescuit şi 127 de kg de peşte  (din speciile somn, plătică, şalău, ştiucă, crap, fitofag şi caras).

Mai multe pentru tine:
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Prințul William și Prințesa Kate au uimit în ”Saint Tropez-ul pârtiilor”: „Asta e adevărata lor față”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Amenințări fantomatice: cum site-urile ruse alarmează populația despre invazia NATO: „Moartea României: distrugerea Bucureștiului este o reacție adecvată”