Peste 400 de persoane legitimate şi 18 localuri publice, verificate de poliţişti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţia, cu ochii pe siguranţa publică FOTO Adevărul

Pentru menţinerea liniştii şi ordinii publice, 18 localuri din judeţul Ialomiţa au fost periate de poliţişti şi jandarmi, legitimate aproape 400 de persoane, şi controlate 284 de autovehicule.

De asemenea, pe timpul desfăşurării raziei, la sfârşitul săptămânii trecute, s-a urmărit prevenirea şi combaterea infracţiunilor comise cu violenţă în zona localurilor publice, depistarea persoanelor şi bunurilor urmărite în temeiul legii, precum şi constatarea în flagrant a altor fapte penale. Poliţiştii au intervenit şi au aplicat 101 sancţiuni contravenţionale a căror valoare depăşeşte 35.000 de lei. 

3 permise de conducere, reţinute

Nici drumurile publice nu au scăpat de controale. Astfel, poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi pentru prevenirea accidentelor de circulaţie, fiind aplicate 76 de sancţiuni contravenţionale, reţinute 3 permise de conducere şi retras un certificat de înmatriculare.

Astfel, doi bărbaţi de 39 şi 48 de ani, din Urziceni, respectiv Ţăndărei, au fost depistaţi în timp ce se aflau în incinta unor societăţi comerciale de pe raza localităţilor de domiciliu, având asupra lor cuţite tip briceag. Poliţiştii au întocmit dosare penal pentru port fără drept de obiecte periculoase, iar cuţitele au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

Băuţi la volan

Poliţiştii au oprit pentru control în trafic trei ialomiţeni cu vârste cuprinse între 20 şi 44 de ani. Întrucât cei trei conducători auto emanau halenă alcoolică, au fost testaţi cu aparatul etilotest Drager, rezultatele fiind cuprinse între 0,62 şi 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind ulterior conduşi la cele mai apropiate unităţi spitaliceşti în vederea recoltării de probe bilogice de sânge pentru stabilirea acoolemiilor. În toate cele trei cazuri poliţiştii au întocmit dosare penale.

Vă recomandăm şi:

Accident cu 3 victime la Frumuşani. Elicopterul SMURD, solicitat să preia unul dintre răniţii grav

Reţinut de poliţişti după ce a spulberat cu maşina două persoane pe zebră. Soferul vitezoman a fugit de la locul accidentului

Un şofer care a accidentat un pieton pe DN3B, reţinut de poliţişti. Suspectul a fugit de la locul faptei

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Detaliul regal folosit de Meghan pentru cea mai recentă felicitare de Crăciun. Cu cine a dorit să semene micuța Lilibet
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Motivul pentru care e bine să pui un bănuț în bradul de Crăciun. Tradiția păstrată din generație în generație
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie