Peste 180 de transportatori de persoane şi de mărfuri, traşi pe dreapta. Poliţia a aplicat 65 de sancţiuni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Controale în trafic FOTO IPJ Ialomiţa

Pe parcursul acestei săptămâni, poliţiştii ialomiţeni, sub coordonarea Direcţiei Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, acţionează pentru prevenirea accidentelor de circulaţie produse, în special, pe fondul nerespectării prevederilor legale de către conducătorii autovehiculelor destinate transportului public de mărfuri şi persoane.

În primele zile ale acţiunii, poliţiştii rutieri au oprit în trafic, pentru control, peste 180 de autovehicule şi au aplicat 65 de sancţiuni contravenţionale pentru abaterile constatate. Astfel, 26 de conducători auto au fost sancţionaţi pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 16 pentru neutilizarea centurii de siguranţă, 7 pentru defecţiuni tehnice ale autovehiculelor, 1 pentru încălcarea prevederilor privind timpii de conducere şi odihnă restul fiind alte abateri de la normele rutiere.  De asemenea au fost retrase 4 certificate de înmatriculare pentru defecţiuni tehnice ale autovehiculelor.

Activităţile sunt desfăşurate simultan în toate statele membre ale U.E.A, conform Planului de operaţiuni al Organizaţiei Poliţiilor Rutiere din Europa (TISPOL).

În atenţia poliţiştilor sunt autovehiculele destinate transportului public de persoane cu capacitate de transport mai mare de 8+1 locuri şi cele destinate transportului de mărfuri cu masa totală autorizată mai mare de 3,5 tone.

Mai multe pentru tine:
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!