Pentru că nu le-a lăsat moştenire apartamentul, rudele unui bătrân i-au abandonat cadavrul la morgă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De aproape două luni, cadavrul unui bătrân de 66 de ani din Slobozia zace într-unul din frigiderele Serviciului de Medicină Legală Ialomiţa. Trupul neînsufleţit al omului a fost abandonat de rude, supărate că decedatul nu s-a decis cui să lase moştenire apartamentul în care şi-a găsit sfârşitul.

Potrivit actelor constatatoare ale decesului, bătrânul de 66 de ani a murit pe data de 25 decembrie 2016. În urma necropsiei s-a stabilit faptul că moartea omului a survenit ca urmare a numeroaselor afecţiuni cronice pe care le avea, cele mai grave fiind cele ale inimii şi sistemului circulator.

Trupul a fost adus pentru efectuarea necropsiei la Serviciul de Medicină Legală Ialomiţa şi, de aproape două luni, se află în continuare aici. Motivul îl reprezintă faptul că rudele defunctului au refuzat categotric să ridice de la Morgă cadavrul său.

Motivul pentru care oamenii refuză categoric să ridice cadavrul de la Serviciul de Medicină Legală îl reprezintă faptul că, înainte să moară, bătrânul a refuzat să stabilească cine vor fi moştenitorii apartamentului pe care îl avea în proprietate.

„Rudele au zis că-l îngroapă”

Reprezentanţii Serviciului de Medicină Legală au descoperit faptul că bărbatul se afla şi în evidenţa Serviciului de Protecţie şi Asistenţă Socială al Primăriei Slobozia, fiind beneficiar de ajutoare sociale. Au luat legătura cu autorităţile în speranţa că primăria ar putea să-l îngroape pe bărbat pe cheltuiala instituţiei. Din nefericire însă acest demers nu se poate realiza din cauza faptului că bătrânul are aparţinători.

„Cunoaştem întreaga situaţie, însă, aşa cum am mai explicat anterior, mai spunem şi de această dată. Faţă de cazul de faţă nu se pot lua măsuri pentru că bătrânul respectiv are aparţinători. Iar legea ne interzice să facem orice fel de demers în astfel de cazuri”, a explicat Luminiţa Munteanu, directorul SPAS din cadrul Primăriei Slobozia.

Rudele bărbatului nu au putut fi contactate pentru a da explicaţii cu privire la situaţia pe care au creat-o.

Mai multe pentru tine:
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Motivul pentru care e bine să pui un bănuț în bradul de Crăciun. Tradiția păstrată din generație în generație
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Detaliul regal folosit de Meghan pentru cea mai recentă felicitare de Crăciun. Cu cine a dorit să semene micuța Lilibet
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile