Patru fermieri din Amara, amendaţi cu câte 2.400 de lei pentru că au fost prinşi crescând porci

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deşi în localitatea Amara, autorităţile au încheiat uciderea preventivă a tuturor animalelor din cauza pestei care a pus stăpânire pe judeţul Ialomiţa ieri, aici au fost descoperite, în patru exploataţii, 9 suine. Proprietarii au primit fiecare câte o amendă în valoare de 2.400 de lei.

"Având în vedere că oraşul Amara este supus măsurilor specifice zonei de protecţie stabilită pentru focarele de pestă porcină africană, a fost dispusă măsura eutanasierii tuturor porcinelor identificate, cadavrele fiind dirijate, după prelevarea probelor specifice conform Manualului de Diagnostic pentru pesta porcină africană, către o unitate de incinerare autorizată sanitar-veterinar.

În cazul a trei exploataţii porcinele fuseseră cumpărate de proprietari ulterior efectuării uciderii preventive a porcinelor din oraşul Amara (o parte din animale fiind achiziţionate chiar din localităţi aflate sub restricţii de pe raza altor judeţe unde evolează pesta porcină africană), iar pentru o exploataţie s-a constatat că proprietarul nu a notificat autorităţile competente, nici în momentul efectuării uciderii preventive şi nici ulterior încheierii acestei acţiuni, cu privire la deţinerea de porcine", au anunţat reprezentanţii DSVSA Ialomiţa.

Pentru nerespectarea măsurilor de asanare a bolii, stabilite prin Planul de Măsuri nr. 19119/26.08.2018, proprietarii exploataţiilor au fost sancţionaţi, conform H.G. 984/2005, cu modificările ulterioare, fiind aplicate 4 amenzi în valoare de 2.400 lei fiecare. De asemenea porcinele eutanasiate nu pot fi despăgubite, conform prevederilor H.G. 1214/2009, cu modificările ulterioare.

Ţinând cont de această situaţie, Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Ialomiţa câteva măsuri de prevenire de care trebuie să ţină cont populaţia:

1. Pentru combaterea focarelor de pestă porcină africană de pe raza judeţului Ialomiţa au fost întocmite Planuri de Măsuri aprobate, împreună cu măsurile care se impun în zonele de restricţie, prin Hotărâri ale Centrului Local de Combatere a Bolilor – Ialomiţa;

2. În aceste Planuri de Măsuri este menţionat că este interzisă circulaţia şi transportul porcilor pe drumurile publice sau private atât în zona de protecţie cât şi în zona de supraveghere;

3. Această măsură se menţine până la ridicarea oficială a tuturor restricţiilor din zona de protecţie şi supraveghere;

4. După ridicarea oficială a restricţiilor din zona de protecţie şi supraveghere se vor introduce, în exploataţiile afectate, porci santinelă;

5. După 45 de zile, de la porcii santinelă, se prelevează probe de sânge ce trebuiesc testate pentru prezenţa anticorpilor;

6. Dacă în urma acestor teste se dovedeşte că nicio porcină nu a dezvoltat anticorpi împotriva virusului pestei porcine africane, poate să înceapă repopularea completă.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne