Patron ialomiţean, arestat pentru evaziune fiscală. Procurorii au indicii că a prejudiciat statul cu peste 400.000 de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomiţa au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă administratorul unei societăţi, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor mai multor infracţuni economice. Bărbatul a prejudiciat bugetul statului cu peste 400.000 lei.

Din ordonanţa întocmită de procurori a reieşit că există probe şi indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă care conturează următoarea stare de fapt:

În perioada 2012 – 2013, inculpatul Buf Cristian, în calitate de asociat unic şi administrator al SC I.A. SRL Slobozia, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a  omis să evidenţieze, în parte, în contabilitatea societăţii, operaţiunile comerciale de aprovizionare şi de vânzare a mărfurilor, sustrăgându-se astfel de la plata impozitului pe profit şi TVA, producând un prejudiciu bugetului de stat în sumă totală de 467053 lei.

Astfel, în perioada aprilie 2012 – iulie 2013, inculpatul nu a înregistrat în evidenţa contabilă a SC I.A. SRL un număr de 12 facturi fiscale de achiziţii cereale emise de trei furnizori. De asemenea, în perioada mai 2012 – iunie 2013, inculpatul nu a înregistrat în evidenţa contabilă a SC I.A. SRL un număr de 78 facturi fiscale de livrare cereale către şapte parteneri comerciali, prin aceste operaţiuni prejudiciind bugetul de stat.

Totodată, în cursul lunii ianuarie 2014, inculpatul, în calitate de asociat unic şi administrator al SC I.A.SRL Slobozia, a refuzat nejustificat să prezinte organelor fiscale documentele legale în scopul împiedicării verificărilor fiscale, deşi a fost somat în acest sens.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online