Noi cursuri de calificare a deţinuţilor din Penitenciarul Slobozia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Persoanele private de libertate din Penitenciarul Slobozia vor beneficia de cursuri de calificare FOTO: adevarul.ro

Penitenciarul Slobozia va începe un nou curs de calificare în meseria de „Zugrav, tapetar, ipsosar”având ca beneficiari un număr de 12 persoane private de libertate, clasificate în regimul închis. Cursul se derulează în cadrul activităţilor proiectului „Formare, Consiliere, Ocupare – Model interregional de reintegrare a persoanelor private de libertate”.


Tot în acest context, în perioada mai-octombrie 2013, în zona administrativ - gospodărească a unităţii noastre se va derula cursul de calificare în ocupaţia „Zugrav, tapetar, ipsosar”, structurat în 240 ore de instruire teoretică şi 480 de ore de instruire practică.  

La finalul cursului, persoanele private de libertate absolvente vor beneficia conform prevederilor legale în vigoare, de reducerea pedepsei cu treizeci de zile, acestea fiind considerate ca executate din pedeapsă, ca urmare a frecventării cursului.

De asemenea, absolvenţii vor obţine patruzeci de credite, care vor fi avute în vedere pentru formularea eventualelor propuneri de recompensare şi un certificat de absolvire recunoscut de Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, într-o meserie căutată pe piaţa muncii, ceea ce le asigură creşterea şanselor de reintegrare socială. Totodată, în perioada mai – iunie 2013, în cadrul instituţiei noastre se va desfăşura cursul de “Operator introducere, validare şi prelucrare date”, curs de iniţiere adresat unui număr de 14 persoane private de libertate, constând în 20 de ore instruire teoretică şi 40 ore instruire practică

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Amenințări fantomatice: cum site-urile ruse alarmează populația despre invazia NATO: „Moartea României: distrugerea Bucureștiului este o reacție adecvată”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Prințul William și Prințesa Kate au uimit în ”Saint Tropez-ul pârtiilor”: „Asta e adevărata lor față”
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie