MAI: Aproximativ 3.900 de incendii, izbucnite de la începerea sezonului estival

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 7.500 de controale efectuate de pompieri pentru prevenirea incendiilor, de la punerea în aplicare a planului de măsuri pentru sezonul estival (3 iunie a.c.) până în prezent, a anunţat Ministerul Afacerilor Interne.

Angajaţii structurilor pentru intervenţii la situaţii de urgenţă au gestionat aproape 100.000 de situaţii pe linia de competenţă, în creştere cu aproape 13.000 faţă de anul trecut. Cele mai multe solicitări au fost pentru asistenţa medicală de urgenţă, peste 81.000 de intervenţii (o creştere de peste 12.000 faţă de perioada similară a anului trecut).

Pompierii au intervenit pentru stingerea a aproape 3.900 de incendii, cauza probabilă a acestora fiind, în principal, utilizarea de instalaţii electrice defecte ori improvizate şi focul în spaţii deschise.

Pe linia prevenirii incendiilor au fost efectuate aproape 7.500 de controale, fiind identificate peste 1.100 de obiective care funcţionau fără autorizaţie de securitate la incendiu. Au fost constatate 23.628 contravenţii (cu peste 2.600 mai multe faţă de anul trecut), fiind aplicate 3.710 amenzi în valoare de 11.455.820 lei (o creştere de aproape 3.200.000 faţă de 2018).

În acelaşi context, Inspectoratul General de Aviaţie a participat la aproape 1.200 de misiuni, majoritatea (1.071) fiind intervenţii aero- medicale, în colaborare cu SMURD.

Mai multe pentru tine:
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model