Luminţa Barcari, repusă în funcţia de inspector şcolar general al judeţului Ialomiţa, după demiterea ilegală din 2017

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De miercuri, 13 martie, Luminiţa Barcari a fost repusă în funcţia de inspector şcolar general al Inspectoratului Judeţean Ialomiţa. Ministerul Educaţiei a emis ordinul de numire în funcţie, după ce aceasta a câştigat procesul intentat instituţiei pentru că fusese demisă ilegal.

Ministerul Educaţiei a revocat din funcţie, în august 2017, şefii a 13 inspectorate şcolare, printre aceştia  numărându-se şi cel din Ialomiţa. Demiterea din Ialomiţa s-a făcut în baza unei note transmise de MEN, prin care se arată că inspectorul şcolar general al ISJ Ialomiţa a fost revocat din funcţie pentru că nu a prezentat ministerului Raportul privind starea învăţământului ialomiţean, pentru anul 2015-2016.

De asemenea, în acelaşi document se precizează că Serviciul Audit Intern din cadrul MEN a solicitat inspectoratelor şcolare includerea în planul de audit pentru anul 2017 a unei misiuni privind „sistemele de conducere şi control, precum şi riscurile asociate unor astfel de sisteme”, termenul de prezentare a raportului fiind 20 iulie 2017.

A dat Ministerul în judecată

Prin adresa semnată de ministrul Educaţiei de la acea dată Liviu Pop, i s-a adus la cunoştinţă inspectorului şef al ISJ Ialomiţa, Luminiţa Barcari, că din 4 septembrie 2017 este revocată din funcţie. Pe de altă parte, Luminţa Barcari a precizat că decizia Ministerului este ilegală, motiv pentru care deja a atacat-o în instanţă, la Curtea de Apel Bucureşti. 

În 19 august, Ministerul Educaţiei a revocat din funcţie şefii a 13 inspectorate şcolare. Motivul demiterii ar fi rezultatul unui control făcut la inspectoratele judeţene, care ar arăta că au fost neregul în contractele de management. 

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări
Mama Iulianei Beregoi, acuzată că ar fi în spatele unei operațiuni macabre. Artista și sora ei ar fi ales victimele, acuză o influnceră din Republica Moldova: „Data morții mele era în 15 mai 2025”
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online