Legenda din Maltezi, satul cu nume exotic din Bărăgan. Naufragiul unei corăbii pe Dunăre a lăsat marinari străini pe uscat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Maltezi, satul cu nume exotic din Bărăgan FOTO primariastelnica.ro

Un sat din inima Bărăganului îşi trage numele exotic de la o corabie din Malta, despre care legendele locale spun că ar fi naufragiat pe Dunăre, în apropierea acestui loc.

Inginerul silvic Ion Munteanu relatează, pe baza legendelor locale, în volumul „Istoria veche a Stelnicii", lansată în anul 2010 că denumirea satului derivă de la insula sud-mediteraneeană Malta. 

Maltezi este o localitate aflată la aproximativ cinci kilometri de municipiul Feteşti, fiind sat component al comunei Stelnica. Toponimia acesteia este atipică pentru regiunea Bărăganului, având conotaţii exotice. 

Ion Munteanu menţionează în lucrarea sa că Maltezi vine de la mateloţii unei corăbii din insula Malta din Marea Mediterană, care într-o iarnă geroasă, pe când făceau negoţ cu populaţia riverană Borcei, a fost prinsă între sloiurile de gheaţă şi sfărâmată. Atunci marinarii au fost forţaţi să se risipească şi să se amestece cu o parte din populaţia Stelnicii, formând satul Maltezi. 

Prima menţiune a satului Maltezi este făcută tot în Harta judeţului Ialomiţa, din anul 1827, editată de locotenent Papazoglu - unde maltezenii apar ca sat de pãmânteni. 

Cu toate acestea, borsarii şi maltezenii, în general, sunt diferiţi de locuitorii Stelnicii, şi au alte obiceiuri decât cele locale. Borşarii – nume de familie foarte întâlnit - se spune că au venit din Ţara Bârsei pentru a întări paza graniţei la Dunăre cu care comuna Stelnica avea hotar în acea vreme. Datorită faptului ca stăteau pe malul apei şi le placea borşul de peşte s-au numit borşari. 

Marinarii au format un cătun

Este un mit susţinut de bătrânii satului Maltezi, cules de inginerul silvic Ion Munteanu şi inclus în cartea sa, o amplă monografie a meleagurilor natale. Menţionat şi în Marele Dicţionar Geografic al lui Lahovari, Maltezi este o localitate fondată recent, undeva la jumătatea secolului al XVIII-lea. Se pare că primii care s-au instalat aici au fost naufragiaţii unei corăbii ce transporta mărfuri din insula Malta. Localitatea este amintită şi de memoriile generalului von Bauer din 1778, comandant al armatelor ruseşti în războiul cu Imperiul Otoman (1769-1774). 

Denumirea satului Maltezi ar proveni de naufragierea unei corăbii din Malta FOTO primariastelnica.ro

Echipajul ambarcaţiunii eşuate pe malul stâng al braţului Borcea, undeva pe la anul 1750, era format din italieni, greci şi turci - o componenţă eterogenă, asemănătoare cu cea a populaţiei din insula Malta. Aceştia au format un mic cătun şi s-au amestecat în timp cu autohtonii. Însă, în mentalul colectiv al localnicilor, s-a păstrat denumirea de "maltezi", pentru a evidenţia originea străină a celor ce locuiau în lunca Borcei.   

Familia de boieri, atestată în secolul al XIX-lea 

“La Maltezi, moşierul Maltezeanu a luat numele moşiei, şi nu moşia numele boierului. Acesta a intrat în stăpânirea ei mult mai târziu, şi unii dintre moşneni au păstrat aproape jumătate din moşie până în anul 1950, cum ar fi: Borşarii, Pănculeştii, Gutuleştii“, a povestit la începutul anilor '90 un locuitor din Stelnica, făcând referire la familia de boieri Maltezeanu. 

Atestată în secolul al XIX-lea, familia de boieri Maltezeanu a dat mari proprietari funciari, oameni politici şi funcţionari ai judeţului Ialomiţa, jucând un rol important în istoria satului. Dispunând de resurse financiare însemnate, boierul Costache Maltezeanu a finanţat construcţia primei biserici. A murit în anul 1880, pe 29 noiembrie, fiii săi ridicându-i în curtea bisericii un monument funerar ce surprinde şi astăzi prin opulenţa sa. 

Şcoala din satul Maltezi FOTO primariastelnica.ro

Averea impresionantă

Această familie de boieri şi-a legat numele şi de Călăraşi. Odată cu stabilirea la Călăraşi a reşedinţei judeţului Ialomiţa, hotârâtă de Kiseleff prin Ofisul 73 din 14 aprilie 1833, mai multe familii înstprite din judeţ, care aspirau atât la funcţii publice, cât şi la noi posibilităţi de consolidare a averilor lor, s-au stabilit pe mlul Borcei. Printre cei care şi-au îndreptat paşii spre Călăraşi, stabilindu-se aici au fost şi fraţii Scarlat şi Costache Maltezeanu, originari din satul Maltezi, fiii acestora devenind persoane de vază ale oraşului Călăraşi şi ale judeţului Ialomiţa. 

Satul Maltezi aparţine de comune Stelnica, din judeţul Ialomiţa FOTO primaristelnica.ro

„Este şi cazul lui Nae S. Maltezeanu, fiul lui Scarlat Maltezeanu, pe care, între anii 1862-1867, îl vom găsi în funcţia de poliţai al oraşului Călăraşi. Se căsătoreşte cu fiica lui Scarlat Doicescu, un boier bogat stabilit şi el la Călăraşi, în imobilul căruia, construit înainte de 1875, a funcţionat Prefectura judeţului până în anul 1896, când s-a mutat în Palatul administrativ şi de justiţie ridicat de Giuseppe Ciconi. 

Cu ajutorul socrului său, Nae Maltezeanu va reuşi să adune o avere considerabilă, concretizată în terenuri agricole şi forestiere, ce însumau aproape 2.000 de ha, precum şi în mai multe imobile ridicate în Călăraşi după anul 1852, când urbea de pe Borcea devine oraş liber, unele dintre ele, amplasate pe str. Sfântul Nicolae, “Lipscanii Călăraşiului”, funcţionând magazine închiriate comercianţilor evrei din oraş, o altă sursă de sporire a averii lui Nae Maltezeanu”, explică prof. Constantin Tudor, pe blogul său.

Vă mai recomandăm şi: 

Starea jalnică în care au ajuns viile unei cunoscute podgorii româneşti. „Îmi vine să plâng când mă uit“

 Expert, despre imunizare: „E şocant câţi oameni nevaccinaţi sunt în România în mediul rural”

Mai multe pentru tine:
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Prințul William și Prințesa Kate au uimit în ”Saint Tropez-ul pârtiilor”: „Asta e adevărata lor față”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi