La Slobozia, încă mai sunt vouchere Rabla

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Oamenii se despart cu greu de „primele iubiri“ foto: A. Boştină

Cei care mai au de casat rable pot răsufla uşuraţi. Programul a fost prelungit până la 31 ianuarie 2011, iar la Gheorghe Doja mai sunt disponibile 30 de tichete.

Cei patru colectori autorizaţi din judeţul Ialomiţa au primit, pe parcursul întregului program, mai bine de 2.300 de vouchere pentru programul „Rabla“. În zonele urbane, tichetele au fost epuzitate în câteva zile, iar oamenii s-au înscris permanent pe liste de aşteptare pentru a-şi preda maşinile, în timp ce în mediul rural era reversul medaliei.

„Am primit 500 de vouchere, însă mai am şi acum vreo 30 de tichete“, spune Clementin Gogoţ, patronul centrului de colectare din Gheorghe Doja.

La oraş, cozile pentru casarea maşinilor vechi se formau chiar şi cu o zi înainte de primirea voucherelor. „Epuizam tichetele în două zile, iar oamenii aşteptau la coadă chiar şi noaptea“, explică Jan Tănase, patronul centrului de colectare din Slobozia. 

Programul de stimulare a înoirii parcului auto naţional şi-a pus amprenta ireversibil pe piaţa auto locală. Astfel, în acest an au fost înmatriculate mai multe maşini noi, decât în 2009. „Am înregistrat o creştere a maşinilor noi, iar asta se datorează programului Rabla“, spune comisarul şef Ştefan Ilie, şeful Serviciului de Înmatriculări, care mai spune că în acest an au fost preferate maşinile ieftine, fără fiţe, majoritatea Dacia Logan.

„Am dat o Dacie sport din ’87, iar, apoi, am vândut voucherul pentru a îmi cumpăra o maşină mai nouă. Am ales tot o Dacie cu 10 ani mai tânără“, Nicolae Petrache (48 ani).

Poliţistul este susţinut şi de dealerul auto, care spune că la mare căutare au fost modelele ieftine. „Am dat foarte bine primul model, la 6.200 de euro, iar majoritatea clienţilor au plătit cu bani cash“, Maria Căciularu, un dealer local.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cum să câștigi la loto fără să plătești prea mult. Secretele știute doar de jucătorii de succes, bazate pe surse reale
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare