IGPR: 122 de persoane, urmărite penal pentru fraude economice. Descinderi la reţeaua care a tranzacţionat 1,4 tone de tutun

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Trei membri ai grupării au fost reţinuţi FOTO Adevărul

În ultima săptămână, poliţiştii specializaţi în investigarea criminalităţii economice din cadrul Poliţiei Române au efectuat 156 de percheziţii, au instituit măsuri asigurătorii în valoare de peste 3.500.000 de lei şi au indisponibilizat bunuri în valoare totală de peste 3.400.000 de lei, în cadrul dosarelor penale întocmite pe numele unor persoane bănuite de infracţiuni economice.

În perioada 13–19 octombrie, sub coordonarea Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, poliţiştii au efectuat 156 de percheziţii domiciliare şi au pus în aplicare 76 de mandate de aducere, în cadrul unor dosare penale ce vizează infracţiuni economice. 

În cauzele penale instrumentate, faţă de 122 de persoane s-a dispus începerea urmăririi penale, iar faţă de 13 au fost dispuse măsuri preventive (5 reţinute, 4 arestate preventiv şi 4 sub control judiciar). Pentru recuperarea prejudiciului cauzat, au fost aplicate măsuri asigurătorii în valoare de peste 3.500.000 de lei, dintre care peste 730.000 de lei în numerar sau în cont bancar şi au fost indisponibilizate bunuri în valoare totală de peste 3.400.000 de lei.

Totodată, au fost ridicate, în vederea confiscării, peste 710.000 de ţigarete, peste 1,1 tone de tutun şi 722 de litri de alcool.

6.400 de ţigări, confecţionate artizanal

La data de 16 octombrie 2018, poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău, au efectuat 11 percheziţii domiciliare la persoane bănuite de producere şi comercializare de produse accizabile ce intră sub incidenţa regimului de antrepozitare, în afara unui antrepozit fiscal autorizat.

În urma activităţilor desfăşurate, au fost ridicate peste 1.100 de kilograme de tutun (vrac – frunze şi mărunţit), 13 maşini artizanale de fabricat ţigarete, 9 maşini pentru tocat frunze de tutun, peste 3.500 de tuburi goale pentru confecţionat ţigarete cu filtru, precum şi peste 300 de ţigarete confecţionate artizanal. De asemenea, au fost ridicaţi în vederea indisponibilizării peste 13.600 de lei, 5.100 de euro şi 300 de lire sterline.

Din cercetări a reieşit că, în perioada iunie – octombrie a.c., persoanele bănuite ar fi tranzacţionat peste 1.400 kg. de tutun frunze şi mărunţit, precum şi peste 6.400 de ţigarete confecţionate artizanal. Prejudiciul cauzat prin activitatea infracţională a fost estimat la aproximativ 150.000 de lei.

La sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău au fost conduse pentru audieri şi dispunerea măsurilor legale, în baza mandatelor de aducere, 11 persoane cu vârste cuprinse între 26 şi 65 de ani, din Buzău, Brăila şi Ialomiţa.

Poliţiştii de investigare a criminalităţii economice din Buzău continuă cercetările sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău.

Mai multe pentru tine:
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete