FOTO Povestea iscusitului potcovar de ouă din Bărăgan: „pentru mine folclorul înseamnă totul”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O tradiţie populară veche de peste un secol este ţinută vie la Jilavele, judeţul Ialomiţa. Este vorba despre potcovitul ouăleor, obicei despre care bătrânii spuneau că scoate în evidenţă măiestria meşterilor în a face toate treburile migăloase.

Satul Jilavele se află la marginea judeţului Ialomiţa, aproape de graniţa cu Prahova. Aici tradiţiile şi obieciurile populare nu au pierit, fiind ţinute în viaţă de Victor Simion (68 de ani), un fost revizor CFR. Omul spune că a iubit enorm viaţa la ţară şi toate lucrurile care au ţinut de ea aşa că, atât cât a putut, a încercat să ducă mai departe tradiţia populară.

„Familia mea a iubit mult folclorul, iar de la părinţi şi bunici am învăţat şi eu. Am zis că merită să crezi în ceea ce străbunii noştri ne-au lăsat ca moştenire, tocmai de aceea am făcut totul pentru a păstra tradiţia populară” spune Victor Simion.

Obiceiul poctovitului ouăleor

Printre tradiţiile populare pe care le-a păstrat şi le respectă cu sfinţenie se numără şi cea a potcovitului de ouă.  Omul spune că, potrivit tradiţiei populare, potocovitul ouăleor înseamnă de fapt pricepere şi îndemânare. „Bătrânii spuneau că dacă ştii să potcoveşti ouă, înseamnă că sigur ştii să potcoveşti caii şi să faci tot felul de lucruri mai grele prin gospodărie„ spune Victor Simion.

Tehnica a deprins-o de la un meşteşugar fierar din Jilavele, încă din anii adolescenţei. A rămas impresionat de aspectul inedit al ouălelor cu potcoave, motiv pentru care a decis să facă la rândul său astfel de obiecte.

Cadouri de sărbători

Chiar dacă simbolul ouălelor cu potcoave ţine de îndemânarea gospodarilor, Victor Simion spune că ele pot reprezenta un cadou inedit în pragul sărbătorilor din Calendarul Ortodox. A realizat peste 1000 de ouă potcovite în trecut, iar pe cele de acum le oferă drept cadou rudelor prietenilor şi cunoscuţilor de Paşte sau de Anul Nou. „De Paşte pentru că e simbolul sărbătorilor, iar de Anul Nou pentru că potcoavele aduc noroc” mai spune Victor Simion.


O tehnică uşor de stăpânit

Dincolo de îndemânare, tehnica potocvirii ouălelor presupune şi foarte multă răbdare. Să pui potcoave unui ou poate dura câteva ore bune. Cum se realizează ne spune chiar Victor Simion: „se dau 4 găuri mici pe o parte a oului, apoi, cu o seringă, se scoate conţinutul. La final se adaugă potcoava asemeni celei pe care fierarii o monteaza la cai. Treaba este însă migăloasă şi poate dura între 2 şi 5 ore”.

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent