FOTO Încep pregătirile de toamnă la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slobozia. Unitatea medicală şi-a deschis fabrică de conserve în regim propriu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bucătarii Spitalului Judeţean de Urgenţă Slobozia prepară conserve în regim propriu FOTO: independentoline.ro

Pentru a reduce costurile pe care le implică hrana pacienţilor, Spitalul Judeţean de Urgenţă Slobozia a decis să-şi prepare în regim propriu ingredientele necesare pregătirii hranei bolnavilor. De câteva zile, în bucătăria unităţii medicale a fost deschisă o linie unde se fac  conserve de toamnă, din legume donate.

Conserve pe timp de criză

În cadrul unei conferinţe de presă organizată la începutul acestei săptămâîni, reprezentanţii celei mai mari unităţi medicale din Ialomiţa au prezentat situaţia economico-financiară a Spitalului Slobozia.
 

Datele oferite publicităţii au arătat faptul că unitatea medicală continuă să aibă probleme în ceea ce priveşte bugetul. Pentru a evita un eventual colaps financiar, oficialii din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Slobozia au demarat o amplă acţiune de reducere a cheltuielilor.

Primele măsuri au fost impuse în cadrul Blocului Alimentar! Potrivit datelor prezentate, Spitalul Judeţean de Urgenţă Slobozia cheltuie lunar suma de 55000 de lei pentru a asigura hrana bolnavilor internaţi.
 
Întrucât o bună parte din banii de mîncare erau utilizaţi pentru achiziţionarea conservelor necesare preparării hranei bolnavilor, acestea se „fabrică” acum de către bucătarii spitalului.

Totul în urma unei donaţii ce a costat în 7 tone de legume, pe care spitalul le-a primit, prin intermediul Asociaţiei «Ajutor pentru Sănătate Ialomiţa».

„Nu este un lucru de care să ne mândrim, dar ne ajută extraordinar de mult din punct de vedere financiar. Am fi cheltuit foarte mulţi bani pe aceste conserve. Aşa că am decis să le preparăm la noi în bucătărie. Trebuie să învăţăm să ne gospodărim singuri, pentru că acestea sunt vremurile” a declarat Florentina Nae, directorul de îngrijiri medicale din cadrul Spitalului Slobozia.

În „cămara” Spitalului Judeţean de la  Slobozia

În bucătăria celei mai mari unităţi medicale din Ialomiţa, pregătirile pentru toamnă au intrat în linie dreaptă. Din depozitul frigorific, două bucătărese cară trei lăzi cu roşii şi una cu ardei. „Aici se află depozitul unde ţinem legumele pe care le-am primit ca donaţie. După cum vedeţi, condiţiile de igienă şi temperatură sunt optime. Fix 4 grade Celsius, aşa cum scrie la manual” adaugă Florentina Nae. După ce sunt spălate corespunzător, la robinetul pe care scrie „apă potabilă” şi conectat la un imens filtru de apă, legumele sunt tăiate bucăţi şi introduse într-o maşină de tocat electrică, mânuită de Marian, cel mai iscusit bucătar al Spitalului Slobozia. Aşa ia naştere sucul de roşii aromat în Blocul Alimentar al Spitalului... Produsul finit este ambalat în sticle care urmează să fie conservate, sterilizate corespunzător şi introduse în „cămară”.  Pentru viitor, aceiaşi bucătari se vor pregăti să prepare şi pâine, întrucât unitatea medicală va primi, tot ca donaţie, câteva tone de grâu.

Mai multe pentru tine:
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Ilie Bolojan și Ioana Fâșie, căsătorie în secret. Cine este femeia care aduce fericire în viața premierului. Ce studii are și cu se ocupă?
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi