Fermierii ialomiţeni au primit ajutoare: „Este secetă cruntă, ca în 1947“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Seceta a făcut prăpăd FOTO Adevărul

Fermierii ialomiţeni au primit 94,5 milioane de lei din cele peste 112 milioane de lei pe care le-au solicitat ca despăgubiri pentru pagubele produse de seceta extremă. Celelate ajutoare financiare vor fi acordate în perioada următoare. APIA speră ca până în decembrie 2020 să fie distribuiţi în teritoriu toţi banii.

Conform proceselor-verbale depuse de cei 2.553 de fermieri validaţi la plată de către Agenţia pentru Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, suprafaţa calamitată în judeţul Ialomiţa a fost de 117.000 hectare. 

Ialomiţa se află pe primele locuri din ţară în ceea ce priveşte pagubele provocate de seceta severă. Din cele peste 140.000 de hectare cultivate, 103.000 au fost compromise în proporţie de 100%.

Seceta de anul acesta e la fel de cruntă precum cea din anul 1947. E concluzia specialiştilor din domeniu, care spun că de vină sunt iarna fără zăpadă, lipsa ploilor de primăvară, la care s-a adunat şi vântul puternic. 

Toate plantele semănate aproape că s-au uscat, în unele localităţi pierderile ajung până la 100%. 

Lipsa precipitaţiilor din ultimele 6 luni, temperaturile negative de la jumătatea lunii martie şi vântul din această perioadă au pârjolit culturile şi câmpurile din Ialomiţa.

Cele mai mici recolte

În acest an recoltele au fost grav afectate de lipsa apei. Producţia medie la grâu în acest an este de 2,9 tone pe hectar, în scădere cu 40% faţă de 2019, când regimul precipitaţiilor a fost unul normal, a anunţat ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), Adrian Oros.

"Cum ne-am aşteptat, cum am previzionat, atât din informaţiile luate de la fermieri, cât şi de la specialişti, sigur că seceta a afectat puternic culturile de toamnă, mai ales în zona de sud-est şi est a ţării. Cele mai accentuate scăderi de producţie sunt în Dobrogea, deoarece această zonă a fost cea mai afectată. 

La grâu, pentru că este suprafaţa cea mai mare - peste 80% din suprafaţa însămânţată în toamnă a fost cu grâu, producţia medie este de 2,9 tone pe hectar faţă de 4,8 tone în 2019, când regimul precipitaţiilor a fost unul normal. Deci s-a diminuat cu 40% producţia medie la grâu. Dacă anul trecut au fost recoltate aproximativ 9,4 milioane tone, anul acesta estimarea este de 5,5 - 5,6 milioane tone", a menţionat Adrian Oros.

Ministrul Agriculturii a precizat că la secară, producţia medie a fost de asemenea diminuată, fiind de circa 2,5 tone pe hectar faţă de 3,2 tone în 2019.

La orz, producţia medie este de circa 2,6 tone pe hectar faţă de 5 tone pe hectar în anul trecut, deci o scădere cu aproximativ 47%. La rapiţă, dacă producţia medie anul trecut a fost de 2,3 tone pe hectar, anul acesta este de 1,9 tone pe hectar. 

Vă mai recomandăm şi:

 

Drama unei femei care l-a luat acasă pe subalternul cu 15 ani mai tânăr şi a fost la un pas să fie omorâtă

 

VIDEO Pistolarul care a împuşcat în cap doi elevi de liceu din Ploieşti are 14 ani. Motivul pare a fi o fată

Mai multe pentru tine:
Cât au plătit Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin, pentru o săptămână de vis în Grecia: „Am învățat să călătorim «light»”. Actrița a împărtășit secretul vacanțelor accesibile
Un tablou de Rubens, dispărut timp de peste 400 de ani, descoperit la Paris
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
Un român, implicat într-o înșelătorie online: a încasat banii pe o cadă de hidromasaj pe care nu a mai livrat-o
Zelenski sancționează oameni din cercul lui Ilan Șor, inclusiv bașcana Găgăuziei și lidera partidului Moldova Mare
Cât costă cazarea în perioada sărbătorilor de iarnă la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov? Gică Hagi vă așteaptă la Mamaia: „Întâlnire cu Moș Crăciun”
Eclipsa solară din 21 septembrie 2025 deschide un nou capitol pentru fiecare semn zodiacal
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
Jurnalistul Charlie Ottley a dezvăluit ce apreciază la țara noastră: „Unul dintre principalele puncte forte”. Ce expresii românești îl amuză
Fermecată de Kate Middleton, Melania Trump a avut o atitudine flagrant diferită față de Regina Camilla
Mihai Bendeac, destăinuiri despre viața amoroasă. De câți ani nu a mai ieșit actorul la o întâlnire romantică: „Îmi place foarte mult să fiu singur”