Cum au înfruntat „Marele Viscol”, din februarie 1954, deportaţii bănăţeni din Bărăgan
0În anul 1954, România a fost lovită de cel mai aprig viscol din istorie. Bucureştiul, precum şi alte zeci de oraşe din ţară au fost pur şi simplu acoperite de zăpadă. La 100 kilometri de Capitală, în Fundata, oamenii discolaţi de regimul comunist din Banat, au fost nevoiţi să îndure capricioasa iarnă din acel an în bordeie de paie şi pământ.
„Marele Viscol” a făcut prăpăd
La începutul lunii februarie 1954, România a fost lovită de un viscol năpraznic. Preţ de câteva zile, vântul a bătut cu putere, a nins abundent, iar temperaturile au scăzut drastic, ajungând să depăşească -25 de grade Celsius.
Furia naturii din acel an a intrat în istorie drept „Marele Viscol”. Cel mai afectat oraş a fost Bucureştiul, unde nămeţii au depăşit chiar şi 5 metri înălţime, acoperind zeci de locuinţe.
Pentru a putea supravieţui şi a ieşi din casă, oamenii au săpat tuneluri printre nămeţi. Armata şi jandarmii au fost alături de cetăţenii transformaţi de iarna năpraznică în sinistraţi.
Iarna grea la Fundata, în satul deportaţilor
La 100 de kilometri distanţă de Bucureşti, în satul Fundata, din Bărăgan, alţi oameni simţeau furia naturii dezlănţuite. Este vorba despre deportaţii bănăţeni, dislocaţi de regimul comunist de la Bucureşti, pe motiv că au fost consideraţi „duşmani ai poporului”.
Documentele vremii arată că iarna şi-a arătat furia ca din senin. A nins neîncetat timp de o săptămână, iar crivăţul a urlat ca un turbat spulberând zăpada.
În ciuda vremii extreme, populaţia deportată a fost silită de reprezentanţii Partidului Muncitoresc Român ( devenit mai târziu Partidul Comunist Român) să-şi construiască bordeie pe pământul din Bărăgan unde a fost aruncată.
Într-un raport al Partidului Muncitoresc Român – Comitetul Regional Ialomiţa se specifica faptul că „zona este în continuare fără locuinţe. 20 de familii s-au mutat provizoriu în cantoanele CFR Perieţi şi şi GAS Perieţi”.
Cei rămaşi pe loc au fost siliţi să muncească, încropind bordeie din paie şi lut. De la Comitetul Judeţean al Partidului au primit doar lopeţi şi cazmale, iar apoi au fost aruncaţi în frig şi puşi la muncă silnică. Totul fără a primi o masă caldă, pâine sau apă.
Lucrarea trebuia finalizată în cel mult 20 zile. Pentru că nu s-a putut realiza planul din cauza intemperiilor, oamenii şi-au construit câteva bordeie din lut, în care au locuit până aproape de venirea primăverii.
Istoria deportărilor
În vara anului 1951, în urma unui decret dat de puterea comunistă de la Bucureşti, peste 40.000 de oameni din zona Banatului au fost dislocaţi în Bărăgan.
Consideraţi „duşmani ai poporului” aceşti oameni reprezentau o ameninţare la adresa regimului totalitar, întrucât, se credea faptul că ei ar fi simpatizat cu revoltele anticomuniste de la sud de Dunăre iniţiate de sârbi.
Epurarea Banatului a lovit în fermieri, proprietari de pământ, industriaşi, dar şi în hangii, refugiaţi basarabeni sau aromâni şi rude ale acestora, cetăţeni străini şi mulţi alţii.
Pe aceeaşi temă:
Deportaţi în Bărăgan - „Mica Siberie“, după 60 de ani
FOTO Dramele istoriei României. Povestea dureroasă a deportaţilor din Bărăgan...