Crimele ultimului deceniu ce au zguduit Bărăganul FOTOGALERIE

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Soţi geloşi şi neveste ajunse în pragul disperării, sunt personajele celor mai cumplite omoruri petrecute în ultimii zece ani în Ialomiţa. Nenorocirea care a cutremurat din temelii Bărăganul a avut loc în urmă cu aproximativ doi ani la Amara. Un bărbat şi-a tranşat soţia, apoi şi-a măcelărit socrii

Trupuri umane măcelărite cu toporul, pereţi împroşcaţi cu sânge, disperare … Este tabloul cumplit pe care l-au descoperit anchetatorii, în momentul în care au ajuns la locul faptei.

Cu o toporişcă, Mihai  Vică şi-a tranşat în bucăţi soţia, pe numele său Luminiţa Mihai, şi cei doi socrii, Nicolae şi Elena Munteanu.

În anul 2005, într-o locuinţă din localitatea Giurgeni, trupul unui bărbat zăcea fără suflare, cu capul despicat în urma mai multor lovituri de topor primite. Cadavrul era aşezat pe pat, iar pereţii erau împroşcaţi cu sângele victimei. 

După câteva minute, anchetatorii chemaţi la faţa locului au reuşit să identifice persoana decedată. Acesta era cetăţeanul turc Mohammad Ozbilen, care fusese ucis, în timp ce dormea, de către soţia sa,  Goegeta Ozbilen. 

Citiţi pe larg povestea criminalilor care au înspăimântat Bărăganul doar în paginile săptămânalului „ADS Slobozia“ !

Mai multe pentru tine:
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Ce se întâmplă în fiecare noapte într-un lift din Cluj, la ora 3:17. Locatarilor le este frică să-l folosească. „Cineva era acolo cu mine. În colț. Respirând greu. Dar nu-l vedeam”
Boala care a ucis-o pe fiica lui Freedie Mercury la doar 48 de ani
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente