Copiii, victime ale adulţilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Situaţie tulburătoare în Ialomiţa. Un raport al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului demonstrează foarte clar faptul că minorii din judeţ devin victime ale adulţilor. Potrivit documentului oficial, specialiştii instituţiei au răspuns unui număr de 192 de sesizări, resoectivele reclamaţii scotând în evidenţă fapte deosebit de grave, precum abuzuri sexuale sau acte de violenţă.

192 de drame

Nu toţi copiii din Ialomiţa se bucură de dragoste din partea părinţilor. O demonstrează reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Ialomiţa.

Oficialii instituţiei arată faptul că, în cursul anului precedent, angajaţii Complexului de Servicii Comunitare Slobozia au fost nevoiţi să asigure sprijin psihologic şi juridic ca urmare a sesizărilor pe care le-au primit.

Astfel, specialiştii au fost nevoiţi să intervină în 192 de cazuri, înregistrate la nivelul întregului judeţ. Potrivit documentelor oficiale, viaţa acestor micuţi alături de oamenii mari a fost un adevărat chin.

 Din numărul total de reclamaţii primite, specialiştii din cadrul DGASPC au acordat asistenţă în 28 de cazuri, prin care au fost sesizate abuzuri sexuale ale minorilor.

De asemenea, alte 17 sesizări priveau abuzuri fizice pe care adulţii le-au săvîrşit asupra minorilor, în şapte cazuri copiii au fost lăsaţi la voia întîmplării de adulţi, iar alte două sesizări au vizat traficul de minori.


 

Mai multe pentru tine:
Descoperire uluitoare despre Triunghiul Bermudelor. Doi seismologi dezvăluie ce se află sub fundul Atlanticului
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța