Concurs pentru încadrare de personal la ISU Ialomiţa. Ce condiţii se impun şi la ce probe sunt supuşi candidaţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Barbu Catargiu” al judeţului Ialomiţa organizează concurs în vederea ocupării unui post de execuţie vacant din cadrul compartimentului Avizare-Autorizare, prin încadrare directă. Recrutarea se face din rândul persoanelor care îndeplinesc condiţiile legale, criteriile specifice şi cerinţele pentru ocuparea postului.

Cererile de înscriere la concurs, însoţite de o parte din documentele necesare la dosar, vor fi depuse  personal de către candidaţi, la sediul inspectoratului, în perioada 26

26 aprilie-3 mai, inclusiv, în zilele lucrătoare, în intervalul orar 08.00 - 16.00 (data înregistrării la secretariatul unităţii). Toate celelalte documente din dosarul de recrutare, care atestă îndeplinirea cumulativă a condiţiilor, vor fi depuse la sediul inspectoratului, în perioada 11-25 mai, în fiecare zi lucrătoare, în intervalul orar 08.00 – 16.00.

Traseu practic aplicativ

Candidaţii  trebuie să fie declaraţi ”apt” medical şi psihologic pentru funcţii de execuţie, fiind verificaţi din aceste puncte de vedere, iar concursul va consta în susţinerea următoarelor probe:

1. Evaluarea performanţelor fizice - se realizează prin susţinerea probei unice „traseu practic-aplicativ“, având caracter eliminatoriu. Este declarat „PROMOVAT“, candidatul care îndeplineşte baremul minim de 1’05“ (un minut şi cinci secunde) la această probă;

2. Test scris – pentru verificarea cunoştinţelor profesionale relevante pentru îndeplinirea atribuţiilor postului, în acord cu tematica şi bibliografia de concurs stabilită de comisiile centrale de concurs. Nota de promovare a probei de concurs (testul scris) este de minimum 7.00. Cele două probe vor fi susţinute în zilele de 4, respectiv 12 iunie şi vor fi înregistrate audio-video.

Unde se pot obţine informaţii

Relaţii privind organizarea şi desfăşurarea concursului pot fi obţinute la Serviciul Resurse Umane al inspectoratului, din Slobozia, Str. Lacului Nr.23, sau la telefon 0243/232396, interior 27008, de luni până vineri, între orele 08.00-16.00.

Toate condiţiile generale şi criteriile specifice pe care candidaţii trebuie să le îndeplinească se regăsesc în anunţul de concurs şi în anexele acestuia, publicate pe site-ul instituţiei: www.isujialomita.eu, şi afişate la avizierele unităţii şi subunităţilor

Mai multe pentru tine:
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Numerologia anului 2026 indică un an deosebit. Datele-cheie ale anului și predicțiile după ziua de naștere
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Rămas fără un picior, tatăl lui Meghan imploră disperat: ”Nu vreau să mor ca un străin”. Va fi impresionată Ducesa?
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea