Colinde tradiţionale româneşti cântate de voci preoţeşti. Corala Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor aduce în fiecare an Crăciunul în sufletele creştinilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În Bărăgan, colinda Sărbătorilor de iarnă se porneşte în Catedrala Episcopală de la Slobozia. Cei care vestesc apropierea naşterii Domnului sunt preoţii coralei „Sfântul Mucenic Mina”, cel mai important ansamblu coral al Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor.


Concert de Crăciun în casa Domnului

Anul acesta, reprezentanţii coralei „Sfântul Mucenic Mina” au pornit colinda pe data 13 decembrie, în cadrul unui concert extraordinar organizat în incinta Catedralei Episcopale din Slobozia. Alături de ei, la eveniment au fost prezente şi alte câteva ansambluri corale ale eparhiei. Evenimentul a fost încheiat de glasurile celor 24 de preoţi ai Protopopiatului Slobozia, care alcătuiesc corala „Sfântul Mucenic Mina”.

Istoria coralei

Cel mai important ansamblu coral al Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor a luat fiinţă în urmă cu 5 ani, moment în care binecuvântarea eparhiei a fost lăsată în grija Preasfinţitului Episcop Vincenţiu. El a fost cel care şi-a dorit ca eparhia pe care o conduce să aibă un ansamblu coral adevărat.

De la momentul înfiinţării şi până în prezent, colindele, muzica religioasă, precum şi ariile celebre compuse de Bach sau Motzart au fost interpretate de duhovnicii coralei atât în ţară, cât şi în străinătate.

Corala „Sfântul Mucenic Mina” a reuşit să câştige inima credincioşilor care o ascultă, participând la nenumărate festivaluri cu tematică religioasă şi câştigând foarte multe premii importante, atât în ţară, cât şi peste hotare.

„Este o mare onoare pentru noi să participăm la toate evenimentele la care suntem invitaţi. Cântăm cu sufletul şi avem inima deschisă către Dumnezeu” ne-a declarat preotul Cătălin Stanciu, dirijorul coralei „Sfântul Mucenic Mina„ .
 

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort