Cinci persoane, trimise în judecată pentru trafic de minori

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Procurorii DIICOT i-au trimis în judecată pe cei 5 suspecţi FOTO: adevarul.ro

Cinci persoane au fost trimise în judecată de oamenii legii pentru trafic de minori. Suspecţii au recrutat, transportat şi găzduit o minoră, fugită de la domiciliu, profitând de starea ei de vulnerabilitate psihosocială, în scopul exploatării sexuale prin obligarea la întreţinerea de raporturi şi relaţii sexuale cu diverşi bărbaţi.

Un membru al grupării este în stare de arest preventiv iar altul, care se sustrage cercetărilor are emis pe numele său mandat de arestare preventivă în lipsă, fiind  dat în urmărire naţională.

În perioada decembrie 2012-iulie 2013, poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Ialomiţa şi procurorii DIICOT-Biroul Teritorial Ialomiţa au desfăşurat activităţi complexe, reuşind destructurarea unei grupări de traficanţi de minori, ce acţiona pe raza municipiului Feteşti şi în localităţile învecinate.

Gruparea era formată din 5 bărbaţi, cu vârste cuprinse între 19 şi 33 de ani, toţi fără antecedente penale şi fără ocupaţie, domiciliaţi în Feteşti, comunele Stelnica-Ialomiţa şi Dragalina-Călăraşi.

În baza probatoriului administrat şi cercetărilor efectuate, procurorul de caz din cadrul DIICOT-BT Ialomiţa a dispus, faţă de un membru al grupării, în vârstă de 23 de ani, punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii preventive a reţinerii pentru 24 de ore. Ulterior, magistraţii Tribunalului Ialomiţa, au emis pe numele acestuia mandat de arestare preventivă pe o perioadă de 29 de zile pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori.

Faţă de un alt membru al grupării, în vîrstă de 22 de ani, s-a dispus măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara pe o perioada de 30 zile, măsură care ulterior a fost înlocuită cu arestarea preventivă în lipsă, fiind dat în urmărire naţională.

În sarcina celor 5 membri ai grupării infracţionale, s-a reţinut faptul că, în perioada martie-aprilie 2012, au recrutat, transportat şi găzduit o minoră, în vîrstă de 14 ani, din municipiul Arad, judeţul Arad, fugită de la domiciliu, şi au profitat de starea ei de vulnerabilitate psihosocială, în scopul exploatării sexuale prin obligarea la întreţinerea de raporturi şi relaţii sexuale cu diverşi bărbaţi, în mai multe locaţii situate pe raza judeţului Ialomiţa, în schimbul unor sume de bani. (sursa independentoline.ro)

Mai multe pentru tine:
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete