Chioșcurile din bazar au fost mutate de autoritățile locale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În cursul zilei de ieri, mai multe chioşcuri din zona Bazarului Slobozia au fost mutate de către autorităţile locale, în urma măsurilor impuse de către reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Ialomiţa, în ceea ce priveşte prevenirea şi stingerea incendiilor.

Deşi iniţial s-a crezut că respective chioşcuri au fost demolate de către autorităţi din cauza faptului că erau amplasate ilegal, acestea au fost doar mutate de pe o parte pe cealaltă a zonei în care se aflau, pentru ca pe viitor autospecialele pompierilor să poată interveni mult mai uşor în caz de pericol.

„Chioşcurile au fost mutate pentru a face loc maşinilor de pompieri atunci când au intervenţii în zonă. Aşa cere regulamentul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Ialomiţa în ceea ce priveşte prevenirea incendiilor“, a explicat Ştefan Costea, şeful Serviciului Public Activităţi Autofianţate din cadrul Primăriei Slobozia.
În perioada următoare, tot din bazar, vor fi ridicate şi 20 de garaje, potrivit aceleiaşi decizii a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Ialomiţa.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Kate Middleton și Prințul William, apariție fabuloasă în plin scandal! Au fost superbi la Premiile BAFTA 2026
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete