Centru Medical de Permanenţă la Dridu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Primăria Dridu a reușit să convingă autoritățile județene să construiasă un centru medical

Începând de săptămâna viitoare, localnicii din Dridu şi din localităţile învecinate nu vor mai fi nevoiţi să străbată kilometri întregi pentru a beneficia de un consult medical. La ei în localitate va fi înfiinţat un Centru Medical de Permanenţ

Respectivul centru va funcţiona ca o linie de gardă obişnuită din incinta unui spital. Şapte medici de familie le vor oferi zilnic bolnavilor, de la ora 15.00 şi până a doua zi la ora 08.00, consultaţiile medicale de care aceştia au nevoie.

„Este o utilitate foarte mare pentru cetăţenii din localitate Dridu şi pentru cei din comunele din zonă. Oamenii vor beneficia de servicii medicale bune”, a declarat Mihai Geantă, preşedintele Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Ialomiţa.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani