Caz revoltător în Ialomiţa: copii cu handicap, umiliţi şi obligaţi de autorităţi să înveţe într-un spaţiu în care niciun om nu ar putea trăi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Spaţiul în care învăţau copiii FOTO: CJI

Situaţie scandaloasă în Ialomiţa, după ce 25 de copii cu dizabilităţi au fost descoperiţi învăţând într-un spaţiu impropriu şi fără autorizaţii de funcţionare. Cazul este cunoscut de către autorităţi de mai bine de şase luni, însă nimeni nu a făcut demersuri pentru a remedia problemele.

În anul 2011, Inspectoratul Şcolar Judeţean Ialomiţa şi Liceul Tehnologic Special „Ion Teodorescu” din Slobozia încheiau un parteneriat de colaborare cu Fundaţia „Trebuie” din Feteşti, un ONG care militează şi susţine, de peste 14 ani, drepturile persoanelor cu dizabilităţi din Ialomiţa. 

Fundaţia a pus la dispoziţie un spaţiu pentru desfăşurarea studiilor pentru un număr de 25 de copii cu handicap, şcolarizaţi  Liceul Tehnologic Special „Ion Teodorescu”. Locaţia aparţine Primăriei Feteşti şi a fost dată în administrare Fundaţiei „Trebuie” pentru ca reprezentanţii ONG-ului să-şi poată desfăşura activităţile specifice. Pe lângă activităţile educative ale celor 25 de copii, aici a funcţionat şi un Centru de Zi destinat minorilor cu autism şi alte dizabilităţi. 

Lăsaţi într-un spaţiu impropriu

În decembrie 2015, Agenţia Judeţeană pentru Prestaţii Sociale Ialomiţa a făcut un control la sediul Fundaţiei „Trebuie”, în urma căruia a descoperit câteva deficienţe, propunând remedierea acestora. Este vorba despre: „la sediul organizaţiei au fost constatate o serie de aspecte care contravin nevoilor de educaţie ale elevilor: spaţiu impropriu, mobilier învechit, parchet deteriorat pe hol, grupuri sanitare necorespunzătoare, aparatură depozitată pe hol„, se arată într-una din notele de control.

Ca urmare a faptului că reprezentanţii ONG-ului nu dispuneau de fondurile necesare reparaţiilor, au luat decizia de a suspenda activităţile în cadrul imobilului în care funcţionau şi au decis să-i mute pe copii cu probleme medicale în centrele Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului. Măsura nu i-a privit însă şi pe cei 25 de copii ai Liceului Tehnologic Special „Ion Teodorescu” din Slobozia. Deşi au fost anunţaţi atât conducerea unităţii de învăţământ, cât şi oficialii Inspectoratului Şcolar Judeţean Ialomiţa, nimeni nu a fost interesat de problema acestor elevi. 

„În decembrie am decis să suspendăm activitatea pentru că nu aveam bani de reparaţii. Am discutat cu reprezentanţii şcolii de la Slobozia, le-am explicat ce se va întâmpla, dar nu au spus nimic despre ce vor face dânşii cu aceşti copii” explică Iordana Schnel, preşedintele Fundaţiei „Trebuie” Feteşti. 

Problemă descoperită după 6 luni

Situaţia celor 25 de copii lăsaţi să înveţe în spaţiul necorespunzător a fost scoasă la lumină abia la sfârşitul lunii aprilie 2016 când, un control al Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Ialomiţa, i-a descoperit învăţând în condiţii similare celor din decembrie 2015. Raportul întocmit de aceştia cuprindea aceleaşi detalii ca cele descoperite în iarnă. 

Oficialii din cadrul Inspectoratului Şcolar Ialomiţa susţin totuşi că vor face demersurile necesare pentru ca aceşti copii să poată învăţa în condiţii decente. „Am fost la Feteşti şi am încercat să găsim un spaţiu adecvat pentru aceşti copii. Nu înţeleg cum s-a ajuns la această situaţie” susţine Luminiţa Barcari, inspectorul şcolar general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Ialomiţa. 

Bătrâni îngheţaţi şi nemâncaţi

Ialomiţa nu este străină de scandaluri publice în care persoanele neajutorate să fie lăsate la voia întâmplării. În februarie, peste 20 de bătrâni internaţi la un azil privat din judeţ au fost lăsaţi în frig şi înfometaţi de către administratorii instituţiei. Fundaţia „Punte între generaţii” din Sectorul 3 Bucureşti a construit azilul privat în Dridu, judeţul Ialomiţa, însă a preferat să-i trateze pe beneficiari cu indiferenţă. În prezent, situaţia la Dridu a fost remediată, ca urmare a numeroaselor controale efectuate. 

Citiţi şi:

Bătrâneţe chinuită într-un azil privat. 20 de vârstnici ţinuţi în frig şi  înfometaţi

Satul în care au mai rămas trei bătrâni şi un elev premiant, unde nu ajunge nici ambulanţa. Oamenii merg kilometri prin noroi pentru a duce copilul la şcoală

Mai multe pentru tine:
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor