Campania „Oraşe Curate“, dedicată colectării echipamentelor electrice uzate, din nou la Urziceni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Campanie de reciclare la Urziceni FOTO mapio.ro

Oraşe Curate, campania itinerantă ECOTIC, dedicată colectării echipamentelor electrice şi electronice uzate din mediul urban, face o nouă oprire în Urziceni.Până pe 22 iunie 2019, ECOTIC în parteneriat cu Primăria Municipiului Urziceni şi ROSAL, încurajează cetăţenii să predea corect spre reciclare deşeurile de echipamente electrice şi electronice (DEEE).

Pentru predarea de deşeuri intre 20 kg şi 40 kg cumulate, aceştia urmează să primească un tichet valoric de 10 lei, iar pentru deşeuri de peste 40 kg cumulate, un tichet valoric de 20 de lei. Persoanele care vor preda deşeuri de peste 5 kg cumulate vor fi înscrişi în mod automat la tombolă, putând câştiga premii atractive: aspirator, masina de copt pâine sau fiare de calcat.

Punctul de colectare este situat pe strada Calea Bucureşti nr. 22. Tombola va fi organizată pe platoul din faţa Casei de Cultură a Sindicatelor din Urziceni pe data de 22 iunie, la ora 13.00.

Totodată,  locuitorii oraşului Urziceni pot beneficia de un serviciu gratuit. Astfel, ridicarea deşeurilor de echipamente electrice şi electronice mari şi voluminoase se va face de la domiciliu, în baza unei programări prealabile la numerele de telefon 0243250202 şi 0786 429 649.

Conceptul de colectare separată

România, în calitate de ţară membră a UE, are obligaţia să atingă o ţintă de colectare de 45% a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice (DEEE) până în anul 2020. În acest sens, ECOTIC continuă eforturile de conştientizare în rândul populaţiei.

„Încercăm să aducem conceptul de colectare separată a deşeurilor reciclabile cât mai aproape de cetăţeni. Prin intermediul acestor campanii încurajăm locuitorii să predea în mod selectiv deşeurile care pot fi reciclate ( hartie/carton, mase plastice/PET , sticla, metal si echipamente electrice si electronice) şi, implicit, să protejeze mediul înconjurător”,  a declarat Constantin Sava, primarul municipiului Urziceni.

„Oraşe Curate” este campania ECOTIC care urmăreşte acest obiectiv în mediul urban. Alături de autorităţile publice şi de mediu locale, ECOTIC a informat şi continuă să informeze locuitorii din zeci de oraşe din toată ţara asupra necesităţii colectării DEEE, punând la dispoziţie puncte de colectare specializate. În 2017 şi 2018, ECOTIC a desfăşurat peste 35 de campanii care au informat peste 400.000 de persoane.

Mai multe pentru tine:
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Kate Middleton și Prințul William, apariție fabuloasă în plin scandal! Au fost superbi la Premiile BAFTA 2026
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model