Apeluri false pe bandă rulantă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Șase ialomițeni au fost sancționați pentru că au sunat la 112

Mai bine de 76 de mii de ialomițeni au sunat la 112 în ultimele trei luni. Dintre aceștia numai o treime au avut motive întemeiate. Restul apelurilor au fost false.

Deși numărul celor care sună abuziv la 112 este foarte mare, numai șase persoane au fost sancționate contravențional în ultimele trei luni. Și asta deoarece depistarea lor este foarte dificilă.

Majoritatea amatorilor de glume proaste sunt copii, tineri ori persoane cu probleme psihice și sună de pe cartele pre pay. De multe ori aceștia adresează injurii operatoarelor, pun muzică la telefon, solicită sfaturi medicale sau cer legătura cu diverse instituții ori persoane publice.


Statisticile realizate de Serviciul de Telecomunicaţii Speciale arată că din totalul de apeluri efectuate la numărul unic de urgență, 52% au fost transferate către Ambulanță, ceea ce înseamnă că în loc să fie disponibile oamenilor care aveau cu adevărat nevoie de ele, salvările au fost trimise inutil la diferite adrese.

Autoritățile fac apel la cetățeni să nu mai apeleze numărul 112 decât dacă au o urgență reală.


       


Mai multe pentru tine:
Locul istoric din România care l-a dezamăgit cumplit pe Dan Negru. Imaginile au stârnit revoltă: „Gropi, cabluri dezafectate, gunoaie”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Energia „fantomă” care îți crește factura la curent fără să-ți dai seama. Ce îți fură curent constant și nu știi
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cât au cheltuit doi români în vacanța din Sri Lanka. Au petrecut 18 zile de vis: „Am vrut o țară cu de toate și fix asta am primit”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne