Antreprenorii din garsonieră: 20 de oameni cu dizabilităţi susţin o lege care poate schimba destine

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În timp ce parlamentarii tratează cu indiferenţă legiferarea conceptului de afacere socială, la Slobozia 20 de persoane cu dizabilităţi neuromotorii încearcă să dezvolte o astfel de idee de afacere.

Asociaţia Persoanelor cu Handicap Neuromotor – filiala Ialomiţa funcţionează într-un spaţiu strâmt, amplasat într-un bloc din Slobozia. În fiecare zi, după orele prânzului, 20 de oameni transformă spaţiul îngust în atelier de creaţie. În funcţie de talentul fiecăruia, fiecare realizează obiecte artizanale. Scopul lor este acela de a transforma totul într-o afacere socială cu ornamente, cu scopul de a ajuta şi alţi oameni împovăraţi de suferinţă. Iar ca orice poveste frumoasă despre oameni curajoşi şi responsabili, totul a pornit dintr-o întâmplare. 

„Avem o reprezentantă pasionată de bricolat, iar intr-o zi i-a venit ideea să creeze câteva ornamente pentru Crăciun, pentru că se apropiau sărbătorile. Apoi a decis că ar fi bine dacă ne-am strânge mai mulţi şi să realizăm produse artizanale, fiecare contribuind cu deprinderile sale. Aşa s-a născut ideea de a face ceea ce realizăm astăzi” ne spune Fănica David, preşedintele Asociaţia Persoanelor cu Handicap Neuromotor – filiala Ialomiţa. 

Din garsonieră, la târguri de meşteşugit 

A trecut cel mult un an de la primele ornamente realizate în garsoniera din Slobozia, iar meşterii asociaţiei au început să devină foarte cunoscuţi pentru produsele pe care le realizează. Oamenii au reuşit să se facă remarcaţi la târgurile de meşteşugari, organizate prin marile oraşe ale României. De fiecare dată, s-au întors acasă cu premii, diplome şi distincţii simbolice. 

„Am reuşit să demonstrăm că suntem capabili să realizăm lucruri frumoase. La fiecare târg la care am participat în utimele luni, produsele noastre au fost apreciate” mai spune Fănica David. 

O afacere socială 

Ceea ce-şi doresc artizanii cu dizabilităţi din Slobozia este să transforme micul atelier în care-şi petrec după-amiezile într-o afacere socială. Dorinţa lor este ca prin această iniţiativă să poată ajuta şi alţi semeni de-ai lor, care se confruntă cu probleme şi pentru care fiecare zi care trece este o adevărată luptă cu viaţa. 

„Ne-am dori să ne putem extinde astfel încât să realizăm o mică afacere socială. Idei avem, iniţiativă există, suntem şi curajoşi. Avem  în plan chiar şi realizarea unui proiect cu fonduri europene, pentru că ştim faptul că Uniunea Europeană ar putea finanţa o iniţiativă ca a noastră” explică Fănica David. 

Deşi oficialii de la Bruxelles par deschişi pentru astfel de idei, parlamentarii din România încearcă de trei ani să legifereze antreprenoriatul social. În ciuda tuturor eforturilor şi dezbaterilor, nu s-a ajuns încă la o concluzie. 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani